Reclamă

Din ce în ce mai multe persoane profită de pandemia provocată de coronavirus pentru mici escrocherii, de pe urma cărora cred că vor obține ceva. La începutul pandemiei au apărut tot felul de comercianți online care vindeau produse sanitare și echipamente de protecție la suprapreț. După a mai apărut o nouă metodă de înșelăciune: donații pentru coronavirus.

Aceste două metode nu sunt singurele folosite. Câțiva primari din județul Iași trag semnale de alarmă cu privire la împărțirea unor măști sanitare, stropite cu chimicale. Mihai Balan, primarul comunei ieșene Bârnova, a făcut o postare pe Facebook în care atage atenția localnicilor să nu accepte măști de la persoane necunoscute. Măștile sunt „stropite cu chimicale și induc leșinul”, susține edilul.

„Sunt persoane care merg din ușă pentru a împărți măști de protecție. Aceste persoane vor afirma că este o inițiativă nouă din partea administrațiilor locale, însă nu este adevărat. Vă rog să aveți mare grijă, deoarece modul în care acționează este de a vă ruga să vă puneți masca pentru a vedea dacă vi se potrivește, iar aceste măști sunt stropite cu chimicale care induc leșinul. Dacă veți cădea pradă acestor manevre oribile, aceste persoane vă vor jefui. Vă rog să nu acceptați măști de la străini. Este un moment critic și oamenii sunt disperați, rata criminalității probabil va crește în următoarea perioadă”, a scris pe contul său de Facebook Mihai Balan, primarul comunei Bârnova.

Întrebat dacă au fost cazuri de acest gen la el în comună, primarul a negat și a declarat pentru Mediafax că anunțul este făcut pentru avertizare, deoarece a fost informat în această privință.

Același mesaj, altă comună

La scurt timp după postarea primarului din comuna Bârnova, o altă comună din Iași avertizează cu privire la măstile stropite cu chimicale. Tot pe pagina de Facebook a ales să informeze și primăria din comuna Rediu. Primarul celei de-a doua comună ieșeană a cerut ștergerea mesajului.

„A văzut o fată de la mine din primărie, care se ocupă de pagina de Facebook că primăria Bârnova ar fi dat că vin oameni prin sat și dau măști și că ar fi bine ca toate primăriile să anunțe așa ceva. I-am spus să scoată, că e o prostie mare acolo. Fata care se ocupă de Facebook a greșit”, a declarat pentru Mediafax Vasile Haidău, primarul comunei Rediu.

În cele din urmă, ambele postări ale primăriilor au fost șterse. Dacă întradevăr este o nouă metodă de escrocherie nu se știe


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro