Reclamă

Camera Deputaților va vota un proiect de lege care prevede modificarea legislației în vigoare în așa mod încât mașinile parcate ilegal să poată fi ridicate chiar și de pe trotuare. Chiar dacă proiectul respectiv a fost respins în Senat, el urmează să fie votat săptămâna viitoare de deputați, care au ultimul cuvânt în acest sens.  

Mașinile parcate pe trotuar ar putea fi ridicate

Precizăm că această inițiativă legislativă a primit un raport pozitiv în Comisia Juridică a Camera Deputaților. În acest context, proiectul are toate șansele să fie adoptat de deputați. În cazul în care va fi adoptat de către Camera Deputaților, proiectul va fi trimis la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Dacă șeful statului va da undă verde de abia atunci mașinile care vor fi parcate pe trotuar ilegal vor putea fi ridicate. 

Deputatul Cătălin Drulă a scris în expunerea de motive a proiectului că această măsură este una eficientă și poate fi dispusă de poliție, mai ales dacă parcările autovehiculelor pe trotuare creează situații de pericol pentru ceilalți șoferi.  

Codul rutier se va schimba!

În acest moment, conform Codului Rutier, mașinile pot fi ridicate numai dacă acestea sunt staționate ilegal pe partea carosabilă. Mai exact, dacă o mașină este staționată neregulamentar în întregime pe trotuar, poliția nu poate în prezent dispune ridicarea acesteia. 

Mare atenție, șoferi! Veți rămâne fără mașini dacă mai parcați în aceste locuri. Deputații au decis!

Polițiștii nu au dreptul, momentan, de a impune ridicarea unei mașini, dacă aceasta este parcată neregulamentar într-un spital sau o școală. De asemenea, nu pot fi pedepsiți nici șoferii care parchează pe trotuare, iar pietonii sunt forțați să meargă pe șoșea, printre mașini.  

Pietonii, victimele parcărilor ilegale

„În toate aceste situaţii, din cauza formulării actuale a legii, poliţia nu poate dispune singura măsură care înlătură efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul”, a declarat Cătălin Drulă.  

Problema lipsei locurilor de parcare este cunoscută, mai ales în Capitală. Victimele acestei probleme sunt pietonii, care sunt expuși unui pericol imens. Poliția are nevoie de un instrument eficient pentru a înlătura starea de pericol, acolo unde ea există.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro