În dimineața zilei de 12 aprilie 2022, un incendiu a izbucnit la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Anunțul la 112 care raporta focul a fost făcut la ora 7.00.
Primele forțe care au ajuns au constatat că fumul era degajat de la nivelul acoperișului clădirii. Toate persoanele care rămăseseră în interior au fost evacuate iar pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.
Incendiul de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” a fost stins
Primele informații arată că șapte pacienți și personalul medical s-au evacuat înaintea sosirii forțelor de intervenție. Din fericire incendiul nu a înregistrat victime.
„În jurul orei 7 am fost anunțați cu privire la un incendiu produs la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar-Arseni.
Primele forțe ajunse la caz au constatat că se degajă fum de la nivelul acoperișului. A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului și pentru evacuarea persoanelor din interior.
În acest moment nu se observa flacără sau fum. Nu sunt persoane rănite”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov.
Opt autospeciale au ajuns la fața locului
Pentru stingerea incendiului s-a acționat cu 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 7 echipaje SMURD, trei descarcerări și trei autoscări.
„În această dimineață, puțin după ora 7, la clădirea noua a UPU din cadrul Spitalului Cinic de Urgență Bagdasar Arseni, a izbucnit un incendiu la acoperiș.
Toți cei 8 pacienți care se aflau în clădire au fost evacuați imediat in siguranță și se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Menționăm că nu sunt persoane rănite.
Ministerul Sănătății este in legătură cu conducerea unității sanitare pentru acordarea imediata de masuri de sprijin în caz de necesitate”se arată într-un comunicat emis presei de Ministerul Sănătății.