Joe Biden a afirmat, marți, că dezbaterea sa ratată de joi în fața lui Donald Trump se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaționale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franța, apoi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres. „Nu i-am ascultat pe consilierii mei”, spune Biden.
Președintele american a apreciat că „nu a fost prea inteligent” de a fi „călătorit prin lume de mai multe ori” cu puțin timp înainte de această confruntare și că aceasta l-a făcut „aproape să adoarmă pe scenă” în timpul unei întrevederi cu donatori democrați lângă Washington.
„Aceasta nu este o scuză, ci o explicație”, a adăugat Biden. „Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai spus democratul de 81 de ani, la cinci zile după dezbaterea în timpul căreia el a apărut aproape confuz și uneori complet pierdut în fața predecesorului său republican, cu care trebuie să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidențiale.
Până acum, principalul argument al susținătorilor săi era cel de a spune că Joe Biden a avut „o seară proastă”, trecătoare, și de a sublinia că el suferă de o „răceală” care îi jenează vorbirea.
Această dezbatere dezastruoasă a suscitat un val de panică în tabăra democrată, unde unii se întreabă deja deschis asupra facultăților lui Joe Biden, precum și asupra viitorului candidaturii sale.
Președintele american se deplasase în Franța din 5 până pe 9 iunie, pentru festivitățile prilejuite de aniversarea Debarcării aliate în Normandia și pentru o vizită de stat. În ziua sosirii sale, pe 5 iunie, după ce călătorise noaptea, el a rămas la hotel toată ziua.
Apoi, el s-a deplasat în Italia din 12 până pe 14 iunie, pentru un summit G7, după care s-a dus direct la un eveniment de campanie în California. Democratul s-a retras apoi timp de șase zile pentru a pregăti dezbaterea cu consilierii săi la reședința din Camp David, lângă Washington, perioadă în care el nu a avut activitate publică.