Autor: Vasile Bogdan

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, nu intenționează să participe la summitul NATO care se va desfășura la Washington în perioada 9-11 iulie, au transmis, joi, reprezentanții săi de presă. Liderul bulgar a motivat prin dezacordul său față de politica guvernului de la Sofia de a ajuta Ucraina în fața invaziei rusești.El și-a motivat această decizie prin dezacordul său față de politica guvernului de la Sofia privind Ucraina. Deși Bulgaria trece din 2021 printr-o criză politică perpetuă, cu alegeri anticipate și guverne interimare succesive, aceste guverne au sprijinit Ucraina în războiul cu Rusia, inclusiv cu arme și muniție, în ciuda relațiilor tradiționale…

Read More

Parlamentul georgian a votat joi în prima lectură un proiect de lege ce interzice „propaganda LGBT”, similar unei legislaţii utilizate în Rusia pentru a reprima minorităţile sexuale, informează AFP. Visul Georgian, partidul aflat la putere în această fostă republică din Caucaz, şi-a întărit în ultimii ani poziţiile conservatoare şi anti-occidentale. Textul a fost aprobat de majoritatea deputaţilor în timpul unui vot boicotat de opoziţie. Alte două lecturi, prevăzute să aibă loc până la sfârşitul anului, vor fi necesare pentru ca el să devină lege. Proiectul interzice „propaganda relaţiilor homosexuale şi a incestului” în instituţii de învăţământ şi în emisiunile televizate.…

Read More

Un copil de un an a murit, joi, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea unei locuinţe din comuna Vorniceni, în timpul unei manevre de mers înapoi pe care o efectua tatăl copilului. „Din nefericire, copilul a fost surprins şi accidentat mortal de autoturismul condus de tatăl său, în timp ce acesta efectua manevra de mers înapoi în curtea locuinţei”, a precizat Delia Nenişcu. În urma incidentului, poliţiştii au demarat o anchetă,…

Read More

Este anchetă într-o școală din Constanța, după ce o elevă de clasa a VI-a ar fi fost umilită de trei colegi. Adolescenta ar fi fost sugrumată, pusă să stea în genunchi și udată cu apă. Mai mult, agresorii – două fete și un băiat – i-ar fi aruncat gunoaie pe bancă și i-ar fi umblat în geantă.Totul s-a întâmplat la o clasă de-a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța. Eleva de 12 ani, cu rezultate foarte bune la învățătură, ar fi fost, de mai multă vreme, ținta batjocurii colegilor. Fata ar fi fost sugrumată, pusă să stea…

Read More

Fostul ministru chinez al Apărării, Li Shangfu, demis brusc din funcţie anul trecut fără nicio explicaţie, a fost exclus din Partidul Comunist, a informat joi televiziunea de stat chineză CCTV, relatează AFP şi Reuters.Li Shangfu „a provocat un mare prejudiciu cauzei Partidului, apărării naţionale şi dezvoltării forţelor armate, precum şi imaginii înalţilor oficiali”, a precizat postul de televiziune, citând o decizie a Partidului Comunist la putere.Partidul Comunist chinez l-a exclus din rândurile sale pe Li Shangfu pentru încălcări grave ale legii şi disciplinare, a informat agenţia de presă oficială Xinhua, citată de Reuters. Li, care anterior a fost membru al…

Read More

Cehia a îndemnat, joi, noi posibili donatori să se ralieze iniţiativei sale menite să furnizeze muniţii Ucrainei în faţa invaziei rusești, subliniind că mai multe contribuţii sunt necesare pentru a atinge obiectivul de 800.000 de obuze livrate armatei ucrainene, informează AFP. 18 ţări participă deja la proiect şi primul lot de muniţii cumpărate în afara Europei în cadrul acestei iniţiative a sosit în Ucraina.„Dacă vrem să atingem obiectivul de 800.000 de unităţi, avem nevoie de mai mulţi donatori. Ştim că muniţii sunt disponibile”, a declarat ministra cehă a apărării, Jana Cernochova. „Suntem gata să furnizăm până la 500.000 de obuze…

Read More

Un şofer beat şi posibil drogat a provocat, joi, un accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, intrând cu maşina în parapet. În urma evenimentului, şoferul a fost rănit, fiind transportat la spital. Accidentul a avut loc la kilometrul 80 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, în judeţul Dâmboviţa. Potrivit oficialilor Poliţiei, citați de News.ro, un şofer în vârstă de 36 de ani din Breaza, judeţul Prahova, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în parapetul de pe marginea autostrăzii. Testul cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Testul rapid pentru…

Read More

Un satelit rusesc s-a dezintegrat în cursul nopţii, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească, au anunţat agenţiile spaţiale americane, conform Reuters. Cauzele dezintegrării satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din funcţiune în 2022, nu sunt cunoscute deocamdată. Evenimentul s-a produs pe orbită, în apropierea ISS, ceea ce i-a determinat pe astronauţii americani aflaţi la bord să se adăpostească în nava lor spaţială timp de aproximativ o oră, a declarat biroul ISS al NASA. Radarele americane…

Read More

Armata ucraineană a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video în care un ofițer ucrainean prezintă o analiză detaliată a unui „tanc-țestoasă” rusesc recent capturat de trupele Kievului. Vehiculul, un vechi tanc rusesc T-62M fabricat în anii 1960, oferă o vizibilitate „atroce” pentru echipaj din cauza plăcilor de tablă care acoperă întreaga structură, făcând inoperabilă turela. Locotenent-colonelul Serhii Misiura a dezvăluit că ucrainenii au descoperit că tunul principal al tancului este nefuncțional, iar vehiculul este trimis pe front fără muniții. „Tancul nu are muniție, tunul nu e operațional. Pentru că – ce rost are să tragă?”, a spus ofițerul ucrainean…

Read More

Două persoane au fost ucise prin împuşcare, iar alte două au fost grav rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în cartierul Gare du Midi, la Bruxelles, considerat unul dintre punctele sensibile ale traficului de droguri, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează AFP, preluată de News.ro.Focuri de armă au fost trase între orele locale 1:00 (2:00, ora României) şi 2:00 (3:00, ora României), „în zona unei cafenele”, în comuna Saint-Gilles, a precizat acesta.Suspectul sau suspecţii au fugit de la faţa locului. Trei persoane au fost rănite, iar viaţa a doi dintre răniţi este în pericol. Starea celui…

Read More

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Cluj-Napoca, după ședința Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU), că formațiunea pe care o conduce va avea un candidat la alegerile prezidențiale din acest an.„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidențiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidențiale”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.UDMR va avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale, deoarece vrea să arate forța comunității maghiare care contează și pe care se poate conta în România, potrivit lui Kelemen Hunor. „Candidatul maghiarilor va vorbi despre speranțele și problemele maghiarilor, va vorbi…

Read More

Corpul neînsufleţit al unui diplomat american a fost descoperit în hotelul Hilton din Kiev, a relatat publicaţia Ukrainska Pravda, citând surse din cadrul poliţiei ucrainene. Informația a fost confirmată de Departamentul de Stat american.Trupul neînsufleţit al unui reprezentant al Ambasadei SUA în Ucraina a fost găsit în hotelul Hilton pe 25 iunie. Pe corpul acestuia nu au fost găsite urme de violenţă, au indicat sursele poliţieneşti pentru Ukrainska Pravda, potrivit Agerpres.„Putem confirma decesul unui angajat al guvernului SUA care se afla sub autoritatea șefului de misiune la Ambasada din Kiev. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și celor dragi ai…

Read More