Reclamă
Reclamă

Parlamentul georgian a votat joi în prima lectură un proiect de lege ce interzice „propaganda LGBT”, similar unei legislaţii utilizate în Rusia pentru a reprima minorităţile sexuale, informează AFP.

Visul Georgian, partidul aflat la putere în această fostă republică din Caucaz, şi-a întărit în ultimii ani poziţiile conservatoare şi anti-occidentale. Textul a fost aprobat de majoritatea deputaţilor în timpul unui vot boicotat de opoziţie. Alte două lecturi, prevăzute să aibă loc până la sfârşitul anului, vor fi necesare pentru ca el să devină lege.

Proiectul interzice „propaganda relaţiilor homosexuale şi a incestului” în instituţii de învăţământ şi în emisiunile televizate. Aceasta „se referă la difuzarea de scene intime la televiziune şi în timpul proiecţiilor de filme în sălile de cinema, ceea ce este o practică curentă”, a precizat la începutul lui iunie preşedintele Parlamentului georgian, Şalva Papuaşvili.

Reclamă

În Rusia, o legislaţie ce reprimă „propaganda LGBT” a fost adoptată în urmă cu zece ani şi considerabil extinsă de atunci, notează AFP, citată de Agerpres.

Georgia a fost în ultimele luni scena unor manifestaţii masive împotriva unei legi asupra „influenţei străine”, criticată deschis de Occident şi din nou apropiată de legislaţia Rusiei asupra „agenţilor străinătăţii” care a dus la reprimarea oricărei opoziţii în această ţară. Opozanţii acuză partidul Visul Georgian că vrea să se apropie de Moscova şi să pună în pericol aderarea sperată a ţării lor la Uniunea Europeană.

Luni, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a avertizat că uşa UE ar putea rămâne închisă în faţa Georgiei dacă guvernul acestei ţări va continua „pe aceiaşi cale”. Georgia, ţară de confesiune majoritar creştin ortodoxă, a obţinut în decembrie 2023 statutul de ţară candidată, însă negocierile de aderare nu au început încă. Partidul Visul Georgian acuză Occidentul că subminează „valorile tradiţionale”, o formulă folosită în mod regulat şi de preşedintele rus Vladimir Putin.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro