Reclamă
Reclamă

Două persoane au fost ucise prin împuşcare, iar alte două au fost grav rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în cartierul Gare du Midi, la Bruxelles, considerat unul dintre punctele sensibile ale traficului de droguri, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează AFP, preluată de News.ro.

Focuri de armă au fost trase între orele locale 1:00 (2:00, ora României) şi 2:00 (3:00, ora României), „în zona unei cafenele”, în comuna Saint-Gilles, a precizat acesta.

Suspectul sau suspecţii au fugit de la faţa locului. Trei persoane au fost rănite, iar viaţa a doi dintre răniţi este în pericol. Starea celui de-al treilea rănit a fost „stabilizată”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bruxelles-Midi.

Reclamă

Acest cartier a fost desemnat anul acesta de către autorităţile din regiunea Bruxelles drept unul dintre cele 19 „puncte fierbinţi” ale traficului de droguri din comunele capitalei belgiene. Totuși, poliţia refuză, în acest stadiu, să facă o legătură cu traficul de droguri.

Parchetul nu a putut fi contactat imediat, scrie AFP, şi urmează să se exprime mai târziu, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.

Belgia înregistrează de mai mulţi ani o creştere a violenţei armate legate de rivalitatea între reţele de traficanţi de droguri. Atacuri armate în stradă au loc atât la Bruxelles, cât şi la Anvers, al cărui port a devenit prima cale de acces în Europa a cocainei importate ilegal din America de Sud.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro