Probabil nu te-ai gândit vreodată că modul în care stai pe scaun are legătură cu trăsăturile caracterului tău. Surprinzător, psihologii au făcut cel mai mare test posibil, care va scoate la lumină lucruri pe care, cu siguranță, nu le-ai aflat niciodată. Potrivit unei publicații din străinătate, felul în care te poziționezi pe scaun poate reliefa multe aspecte legate de caracterul tău. Înainte de a afla în ce categorie te integrezi, alege una dintre cele șase poziții din imagine, fără să trișezi, și află ce spun psihologii despre tine. Ce imagine ai ales? Imaginea 1 Dacă ai ales această poziție cu…
Autor: Elisa Targovatu
Aspectul călcâielor poate spune multe despre starea generală de sănătate. Astfel, nu este doar o consecință a lipsei de hidratare sau a încălțămintei nepotrivite. Pe de altă parte, nu doar problemele de sănătate ne afectează, ci și aspectul inestetic, mai ales în plin sezon de vară. Însă, de orice natură ar fi, indiferent că vorbim de probleme medicale sau estetice, cert este că ne deranjează și vrem cât mai repede cu putință să soluționăm această chestiune. Iată ce recomandă un medic rezident în dermatovenerologie. Călcâi fine cu doar 10 lei Rețelele sociale au de multe ori și un scop educativ.…
E final de săptămână și parcă starea de început de weekend este din ce în ce mai bună. Tocmai de aceea este ideal să împărtășim cu voi cele mai amuzante glume. Cu toții căutăm să ne relaxăm și să ne detașăm de orice este legat de muncă. Iată cum să scapi în cel mai scurt timp de probleme și să îți iei zâmbetul la purtător. Bancul zilei Un tânăr fotbalist, foarte talentat, îl întreabă pe patronul clubului: – Cât de mare va fi salariul meu? – La început 10.000 de euro pe lună, iar mai târziu mai mare. – Bine,…
Denis Roabeș este solistul trupei „The Motans”. Cântărețul este originar din Republica Moldova, însă de câțiva ani face furori și în România. Datorită stilului muzical, a pieselor melancolice, uneori triste, alteori pline de speranță, artistul a devenit în scurt timp iubit și apreciat de publicul larg. Pentru că este atât de ascultat, cântărețul are extrem de mulți fani, mai ales în rândul domnișoarelor. În cadrul unui interviu, el a dezvăluit ce observă prima dată la o femeie. Ce admiră solistul la o femeie Cu siguranță este mereu asaltat de domnișoare, tocmai de aceea curiozitatea multora este legată de preferințele artistului.…
Mira este una dintre cele mai ascultate și îndrăgite artiste de la noi. De câțiva ani, vedeta scoate hit după hit și mereu este în topuri. Recent, celebra cântăreață a fost invitată în cadrul podcastului „Fain și Simplu”, moderat de Mihai Morar. Artista a dezvăluit că în momentul în care a început să folosească aplicația de socializare, a întâmpinat foarte multe dificultăți și nici nu o atrăgea foarte mult. Cum a început Mira să utilizeze TikTok La cei 27 de ani, vedeta și-a făcut un nume în industria muzicală din România. În cadrul emisiunii online la care a fost invitată,…
Andreea Tonciu este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz-ul românesc. Bruneta s-a făcut remarcată încă din timpul adolescenței. De-a lungul carierei, a participat la o serie de emisiuni televizate. A fost și pe podiumul „Bravo, ai stil! Celebrities”, dar și „amazoană” la „Survivor România”. Acestea sunt doar două dintre multe alte emisiuni în cadrul cărora a participat. Recent, vedeta a făcut dezvăluiri despre obiceiurile care o deranjează teribil la soțul ei. Ce nu poate accepta Andreea Tonciu la partenerul său Deși este căsătorită de aproape șase ani cu Daniel Niculescu și au împreună o fetiță minunată, vedeta încă…
Mugur Mihăescu se află pe lista celor mai îndrăgiți actori de la noi din țară. Scenaristul s-a făcut remarcat și totodată iubit de telespectatori odată cu „Vacanța mare”. Vedeta susținea spectacole în diverse locuri din România, și era aproape zilnic pe micile ecrane. Serialul nu doar că a fost redifuzat de-a lungul timpului, dar la acea vreme a avut un succes colosal, fiind imposibil ca vreun român să nu fi auzit sau să nu fi văzut măcar o dată un episod. În cadrul unui interviu, cunoscutul actor a făcut dezvăluiri despre mama sa, care a fost piatra de temelie ce…
În emisiunea matrimonială de la Antena 1 s-a iscat un nou conflict. Deși susțineau sus și tare că se înțeleg perfect și că au planuri mari, Anda și Leo au ajuns să își reproșeze lucruri extrem de grave. Concurentul a scos în evidență problemele pe care actuala lui parteneră le-a avut în fosta relație. Totodată, a mărturisit că nu își dorește o femeie fără potențial și fără dorința de a persevera. Anda și Leo sunt sau nu aproape de despărțire Deși nu de multă vreme a ales inelul de logodnă pentru iubita sa, în ediția de ieri a emisiunii, Leo…
Augustin Viziru este un unul dintre cei mai apreciați actori de la noi. Totodată, vedeta nu a cochetat numai cu filmele și serialele, ci și cu biliardul, bărbatul fiind unul dintre cei mai buni jucători din Europa. S-a făcut remarcat odată cu debutul celebrului serial „Inimă de țigan”, iar prin rolul său negativ și a felului de interpretare a personajului, a atras simpatia telespectatorilor. Fratele lui Lucian Viziru a demonstrat de fiecare dată că este o fire transparentă și nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume. De această dată, el a dezvăluit cum a fost relația cu tatăl său…
Andreea Mantea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară. Celebră pentru emisiunile matrimoniale, dar și pentru cele cu și despre nunți, bruneta a câștigat tot mai multă simpatie din partea telespectatorilor. Chiar dacă aparițiile sale sunt impecabile și este mereu cu zâmbetul pe buze, vedeta mărturisește că viața ei nu a fost roz precum a părut mereu. Mai mult de atât, după decepțiile sale în dragoste, Andreea Mantea nu mai este dispusă să ofere atenție oricui, ci se axează pe o singură persoană din viața sa. Vedeta a pierdut timp prețios până a-l avea…
Cu toate că, în ultima vreme, nativii au avut parte de clipe fericite și împlinite pe toate planurile, luna iulie vine cu o veste extrem de rea. Astrele spun că una dintre cele 12 zodii ale horoscopului va suferi enorm va și va plânge în pumni, în perioada următoare. Acești nativi vor trece prin momente foarte grele, iar ghinionul se va ține scai de ei. Se pare că o singură zodie este urmărită de ghinion în această vară. Dacă până acum soarele a stat numai pe strada lor, începând din luna iulie, pe această stradă se vor abate ploi torențiale,…
În cazul în care te-a atras deja ideea de a prepara aripioare, trebuie să știi cum și de unde să începi. Se presupune că amestecul de condimente folosit de lanțul de fast-food este secret. Totuși, în zilele noastre nu mai este atât de secret. Însă trucul nu stă doar în condimente, ci și în tehnica de prăjire și în învelișul crocant al aripioarelor. Această rețetă are nevoie de puțină planificare în avans, pentru că sunt implicate unele pregătiri. Însă, nu trebuie să disperați, întrucât rezultatul va fi peste așteptări și cu siguranță nu veți regreta că ați încercat. Ingrediente 15…