Mugur Mihăescu se află pe lista celor mai îndrăgiți actori de la noi din țară.

Scenaristul s-a făcut remarcat și totodată iubit de telespectatori odată cu „Vacanța mare”. Vedeta susținea spectacole în diverse locuri din România, și era aproape zilnic pe micile ecrane. Serialul nu doar că a fost redifuzat de-a lungul timpului, dar la acea vreme a avut un succes colosal, fiind imposibil ca vreun român să nu fi auzit sau să nu fi văzut măcar o dată un episod. În cadrul unui interviu, cunoscutul actor a făcut dezvăluiri despre mama sa, care a fost piatra de temelie ce a stat la baza omului de astăzi.

„Mi-a fost dor că nu mai avea cine să mă bată”

Nu de puține ori, actorul a dat dovadă de integritate în ceea ce privește caracterul său. Tocmai de aceea nu s-a ascuns niciodată de omul din spatele celebrității și s-a arătat exact așa cum este. În cadrul interviului „40 de întrebări cu Denise Rifai”, vedeta a mărturisit că în copilărie a încasat bătăi și de la mamă și de la tată. Deși timpul a trecut, iar părinții săi nu mai sunt în viață, Mugur Mihăescu spune că tânjește după palmele pe care i le-a aplica mama sa.

„Când mama nu mai era, mi-a fost dor că nu mai avea cine să mă bată, că nu mai avea palma cui să o iau după cap. Nu mă durea. Nu mă bătea atât de grav. Mă plesnea și știa de ce.

Când am pierdut-o, mă rugam să se scoale măcar să îmi mai dea o palmă. Atunci plângeam și mă enervam că mă bate. Mai târziu pierzi niște lucruri pe care nu ai știut să le prețuiești”, a declarat Mugur Mihăescu, în emisiunea la care a fost invitat.

@cos.atelieruldigital adevărul… #fypシ #fy #romania #romanian #garcea #mugurmihaescu #deniserifai #40intrebaricudeniserifai ♬ Memories (Piano Instrumental) – Benny Martin

Ce i-ar spune acum, cunoscutul actor, mamei sale

Experiența de viață și maturitatea l-au făcut pe Mugur Mihăescu să vadă viața dintr-o cu totul altă perspectivă. Dacă atunci când era mic, se supăra pentru că era bătut, acum ar face orice să mai trăiască o dată acele clipe. Actorul spune că uneori oamenii trebuie să aibă o revelație în care să se gândească la bogăția pe lângă care au trecut. Bineînțeles, averea fiind raportată la vremurile bune, în care ești lipsit de griji.

„Mai dă-mi o palmă. Mai dă-mi o palmă să mă trezesc. Cred că asta i-aș spune acum mamei. Pe urmă aș lua-o în brațe. Dar știi cum e?! Mori atunci când moare ultimul om care vorbește despre tine”, a mai adăugat actorul.