Se pare că scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf este pe cale de a ajunge la final. Divorțul celor doi a intrat în linie dreaptă și în curând subiectul se va închide, sau cel puțin așa speră antrenorul. Acesta a oferit primele declarații și a pus punct, însă Anamaria Prodan rămâne ceva mai sceptică. Recent, au apărut informații potrivit cărora divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-a finalizat. Deși impresara susține că lucrurile încă nu s-a terminat, antrenorul o contrazice, declarând că povestea a luat sfârșit. Acesta a făcut primele mărturisiri după finalizarea divorțului și se declară împlinit.…
Autor: Alina Drăgan
Bianca Drăgușanu a intrat, din nou, în vizorul internauților. Vedeta a fost aspru criticată și apostrofată de mulți dintre urmăritorii ei. De această dată totul a avut legătură cu micuța Sofia, fiica sa. Internauții au considerat nepotrivit contextul în care diva și-a pus fiica, așa că nu au ezitat și au atacat-o pe vedetă. Ce i-a supărat pe internauți? Bianca Drăgușanu petrece mult timp alături de fiica sa. Cele două sunt aproape de nedespărțit și fac tot felul de activități împreună. Așa că recent, diva a mers la salon și a fost însoțită de Sofia. Cele două și-au dorit o…
Atmosfera sărbătorilor de iarnă deja s-a instaurat în Capitală, unde a fost deschis Târgul de Crăciun. Doritorii au putut să arunce o privire încă din acest weekend și se vor putea bucura de toate atracțiile până în data de 26 decembrie. În acest an pe lângă atmosfera clasică a sărbătorilor de iarnă se vor strecura și câteva momente dedicate iubitorilor de fotbal, care nu vor să rateze nici un momet din Campionatul Mondial. În acest an, Târgul de Crăciun din Capitală a fost organizat în Piața Constituției. Totul a fost aranjat, iar primii vizitatori deja au pășit în atmosfera de…
Oana Roman este mereu deschisă cu fanii săi și nu ezită să abordeze tot felul de subiecte. Recent, vedeta a vorbit despre veniturile familiei sale. Aceasta a spus lucrurilor pe nume și nu s-a sfiit să dezvăluie cine aduce mai mulți bani în casă. Oana Roma a vorbit atât despre veniturile sale, cât și cele ale lui Marius Elisei. Invitată în cadrul unei emisiuni, Oana Roman a abordat un subiect de care multe vedete se feresc. Aceasta a fost întrebată cine aduce mai mulți bani în casă și nu s-a sfiit să răspundă. Se pare că la capitolul financiar atât…
De mai bine de 20 de ani, Virgil Ianțu și partenera sa Roxana trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au reușit să construiască împreună o familie fericită. Aceștia se iubesc mult însă până acum nu au ajuns în fața altarului. Însă, timpul nu este pierdut, iar la 17 ani după ce a avut loc cererea în căsătorie, cei doi par să fie gata să facă pasul cel mare. Virgil Ianțu a dat toate detaliile. Virgil Ianțu și Roxana au așteptat mult până să își unească destinele și în mod oficial, dar acum pare că sunt pregătiți. Cei doi…
La începutul acestei luni, showbiz-ul era zguduit de încă o despărțire. Cristina Cioran și Alex Dobrescu își spuneau adio, în mod surprinzător. Despărțirea venea la doar câteva săptămâni după ce avusese loc cererea în căsătorie. Deși s-a vorbit mult despre o posibilă împăcare, iar cei doi au dat de înțeles că lucrurile se pot repara, se pare că nu este chiar așa. Alex Dobrescu deja și-a găsit o nouă parteneră și a dat-o uitării pe Cristina Cioran. În urmă cu doar câteva săptămâni, Alex Dobrescu lua pe toată lumea prin surprindere. Acesta anunța pe rețelele sociale că nu mai este…
Zilele surprinzător de calde pentru această perioadă a anului au luat sfârșit. Vremea se schimbă radical, iar meteorologii au emis mai multe avertizări. Se anunță cod galben de ninsori și intensificări ale vântului. De asemenea, este în vigoare și un cod galben de precipitații bogate. Ce zone sunt afectate. Cod galben de ninsori Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod galben de ninsori moderate cantitativ. Fulgii de nea își vor face simțită prezența și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. Zonele vizate sunt: Carpații Meridionali, precum și Carpații…
Calendar ortodox, 21 noiembrie 2022. Astăzi, este zi de mare sărbătoare în Biserica Ortodoxă, marcată prin Cruce Roșie în calendar. Creștinii prăznuiesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tot astăzi, cei care țin postul Crăciunului au parte de prima dezlegare la pește. Este o zi importantă, de care se leagă multe tradiții și obiceiuri. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului Astăzi, 21 noiembrie 2022, creștinii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Momentul aduce aminte de aducerea Fecioarei Maria la Templul de către părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul…
Este zi de weekend, așa că e timpul pentru distracție, relaxare și voie bună. Startul îl dăm cu zâmbetul pe buze așa că am pregătit pentru tine un banc care cu siguranță te va amuza copios. Protagonistul de astăzi este Ion, care află că mai are doar 24 de ore de trăit. Așa că se hotărăște să profite de ele din plin, iar deznodământul este hilar. Bancul zilei Ion află că mai are de trăit doar 24 ore. Îi spune Mariei şi îi propune să mai facă o dată dragoste. Ea este de acord. Peste 6 ore, Ion îi spune…
Dacă ai poftă de ceva dulce și nu știi ce să alegi, avem soluția: panna cotta de vanilie cu căpșuni și sirop de busuioc. Este desertul perfect care îți va surprinde și îți va răsfăța papilele gustative. Este un dulce ușor, fără prea multe calorii, dar care îți va satisface repede pofta. Bonus, nici nu trebuie să petreci perea mult timp în bucătărie, este gata imediat. Rețeta de panna cotta de vanilie cu căpșuni și sirop de busuioc este un foarte simplă, care poate să fie executată de oricine. Nu necesită talente de cofetar și nici nu i-a mult timp…
În urmă cu dar câteva săptămâni, Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș și-au unit destinele în mod oficial. Cei doi s-au căsătorit și au luat pe toată lumea prin surprindere. Acum își trăiesc primele momente ca o adevărată familie, iar Carmen de la Sălciua este răsfățata casei. Relația dintre Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș a debutat sub semnul scandalului. Fosta parteneră a bărbatului i-a criticat aspru și a făcut acuzații dure. Însă, cei doi și-au văzut liniștiți de poveste și au demonstrat că se iubesc. S-au căsătorit, iar acum și-au început oficial viața împreună. Căsnicia celor doi…
Cătălin Botezatu a făcut o serie de declarații controversate. Se pare că designer-ul nu crede în boala secolului XXI, depresia. Recent, acesta a mărturisit că depresia este o „prostie” și că nu există real. Acesta susține că aceia care sunt loviți de această boală pot avea cel mult momente în care se simt mai jos și care trec imediat. Cătălin Botezatul este unul dintre cele mai sonore nume din industria modei. Acesta a muncit mult pentru a obține succesul pe care îl are astăzi și nu s-a dat în spate de la nimic. Întrebat în cadrul unui interviu cum de…