„N-a scăpat de ea până nu își face două șuvițe care nu se văd foarte tare. Dacă ea a visat aseară că vrea șuvițe, facem șuvițe.”

Bianca Drăgușanu a intrat, din nou, în vizorul internauților. Vedeta a fost aspru criticată și apostrofată de mulți dintre urmăritorii ei. De această dată totul a avut legătură cu micuța Sofia, fiica sa. Internauții au considerat nepotrivit contextul în care diva și-a pus fiica, așa că nu au ezitat și au atacat-o pe vedetă. Ce i-a supărat pe internauți?

Bianca Drăgușanu petrece mult timp alături de fiica sa. Cele două sunt aproape de nedespărțit și fac tot felul de activități împreună. Așa că recent, diva a mers la salon și a fost însoțită de Sofia. Cele două și-au dorit o coafură nouă și nu au stat mult pe gânduri. Dorindu-și să urmeze exemplul mamei sale, Sofia a vrut să facă o schimbare și să se facă blondă.

Așa cum era de așteptat, vedeta nu și-a lăsat fiica să se vopsească. Însă i-a făcut totuși pe plac, iar Sofia s-a ales cu câteva șuvițe discrete și o coafură nouă. Blondina a imortalizat tot momentul și l-a postat în mediul online. Imaginile au atras admirația unora, însă și criticile altora. Au existat câțiva dintre internauți care au taxat-o pe vedetă. Aceștia au spus că Sofia este mult prea mică pentru a-și vopsi părul, chiar dacă a fost vorba de doar câteva șuvițe.

„Bianca Drăgușanu: Vârfurile și mai ce ne dorim noi azi?

Sofia: Să mă vopsesc blondă.

Bianca Drăgușanu: Nici chiar așa, mami, blondă. Ceva 2-3 șuvițe. Eu nu sunt blondă, sunt șatenă. Ce părere ai?

Sofia: Ești puțin. Vreau și breton.

Bianca Drăgușanu: Copilul meu este foarte explicit. El știe exact ce vrea, ceea ce este foarte important. Ar trebui să ascultați discuția dintre fiică-mea și Costel. E foarte înțeleaptă și, oricum, n-a scăpat de ea până nu își face două șuvițe care nu se văd foarte tare. Dacă ea a visat aseară că vrea șuvițe, facem șuvițe.”, a fost dialogul dintre cele două.

Bianca Drăgușanu a comis-o din nou! Vedeta a fost ținta criticilor internauților. Cu ce i-a supărat de această dată
Social media

Bianca Drăgușanu, o mămică exigentă

Pentru moment, Bianca Drăgușanu încearcă să îi îndeplinească toate poftele micuței Sofia. Vrea să îi ofere o copilărie perfectă și să nu îi lipsească nimic. Însă, atunci când fetița va crește mai mare, blondina are de gând să schimbe foaia. Își dorește că fiica ei să învețe să fie independentă și să își câștige singură banii, așa că nu o va ține mereu în puf

„Sofia este o fată care va munci pentru tot ceea ce va avea. Exact cum am făcut și eu. Va trebui să se conformeze situației. Să fie o luptătoare, să fie ambițioasă ca mama ei. Nu îi va fi greu pentru că îmi seamănă.

Bineînțeles, însă, că eu acum muncesc pentru ca ea să aibă o copilărie mai ușoară și mai frumoasă decât a mea. Dar pe viitor va trebui să muncească mult pentru dorințele ei. Și sunt convinsă că va înțelege asta de la mine, doar suntem cele mai bune prietene.”, declara Bianca Drăgușanu.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.