„Sper ca și doamna Anamaria Prodan să înțeleagă că, prin această hotărâre, s-a pus capăt oricărei divergențe.”

Se pare că scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf este pe cale de a ajunge la final. Divorțul celor doi a intrat în linie dreaptă și în curând subiectul se va închide, sau cel puțin așa speră antrenorul. Acesta a oferit primele declarații și a pus punct, însă Anamaria Prodan rămâne ceva mai sceptică.

Recent, au apărut informații potrivit cărora divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-a finalizat. Deși impresara susține că lucrurile încă nu s-a terminat, antrenorul o contrazice, declarând că povestea a luat sfârșit. Acesta a făcut primele mărturisiri după finalizarea divorțului și se declară împlinit.

Laurențiu Reghecampf a mărturisit că decizia instanței îl mulțumește în totalitate și nu are nimic de obiectat. Mai mult, acesta a subliniat că la fel speră să simtă și fosta sa parteneră, iar toate divergențele să se oprească aici.

„Consider că decizia instanței este bine-venită. În contextul în care, în ultimele luni, s-a creat atâta tapaj în spațiul public cu privire la acest divorț. Nu a fost opțiunea mea ca procesul să aibă o asemenea durată. Dar, până la urmă, s-a încheiat și această epopee. În principiu, niciun divorț nu este de dorit. Dar, atunci când nu mai există cale de comunicare, este singura soluție.

De altfel, sper ca și doamna Anamaria Prodan să înțeleagă că, prin această hotărâre, s-a pus capăt oricărei divergențe. Instanța s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor, cu maximă chibzuință. Așa încât nu cred că mai există niciun alt aspect interpretabil”, a declarat Laurențiu Reghecampf, potrivit cancan.ro.

Laurențiu Reghecampf, primele declarații după divorț! Antrenorul a pus capăt scandalului. „S-a încheiat…”
Social media

Laurențiu Reghecampf, mesaj pentru Bebeto

De asemenea, Laurențiu Reghecampf a avut un mesaj și pentru fiul său. Acesta a ținut să sublinieze că faptul că a divorțat oficial de mama lui nu înseamnă că legătura lor se va slăbi. Antrenorul și-a asigurat fiul de toată iubirea și sprijinul lui. Acesta va continua să încerce să aibă o relație apropiată cu el și nu va lăsa pe nimeni să intervină între ei.

„Îi voi acorda lui Bebeto iubirea mea și întregul meu sprijin, ca și până acum. Iar acest divorț nu schimbă cu nimic dragostea de părinte pe care i-am purtat-o și i-o voi purta permanent. Am încredere în faptul că el e conștient că va rămâne același Bebe pentru mine și că nu voi înceta vreodată să-l iubesc, necondiționat. Bebeto este și va fi parte din sufletul meu, din familia mea, alături de Luca, Liam și Corina.”, a mai spus Laurențiu Reghecampf.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.