Ieri a fost zi de mare sărbătoare în familia Laurei Cosoi. Vera, fetița actriței, a împlinit doi ani și a fost sărbătorită așa cum se cuvine de întreaga familie. Micuța a avut parte de o petrecere ca la carte, iar părinții i-au pregătit numeroase surprize. Laura Cosoi este o mămică împlinită și fericită. Aceasta are trei fetițe de care este extrem de mândră, iar ieri a sărbătorit-o pe una dintre ele. Vera a împlinit doi ani și a fost în centrul atenției. Micuța și-a început ziua cu baloane, confeti și cadouri. Mai apoi a mers alături de părinți la circ,…
Autor: Alina Drăgan
Cleopatra Stratan și Edward Sanda au împlinit un an de când și-au unit destinele în mod oficial. Cei doi au marcat momentul așa cum se cuvine și au petrecut împreună. Cu ocazia aniversării aceștia au ieșit la o cină romantică și au petrecut momente frumoase împreună. De asemenea, declarațiile de dragoste și gesturile tandre nu au lipsit. În urmă cu un an, Cleopatra Stratan și Edward Sanda își uneau destinele. Deși au fost judecați că au făcut pasul cel mare la o vârstă fragedă, cei doi demonstrează că iubirea lor este puternică. Aceștia au împlinit un an de căsnicie și…
Vremea ploioasă din ultimele zile a adus numeroase probleme. Pe lângă inundațiile din mai multe zone din țară, doi adolescenți au fost la un pas de tragedie. Aceștia, o fată de 17 ani și un băiat de 14 ani, au fost loviți de fulger. În urmă incidentului adolescenta a fost transportată la spital, cu arsuri pe mare parte din corp. În zona de munte, vremea a fost foarte capricioasă în aceste zile. S-au înregistrat ploi considerabile, vijelii și descărcări electrice. Din păcate, vremea rea a făcut și câteva victime. Mai exact, doi adolescenți au fost loviți de fulger, în Pasul…
De aproximativ zece ani de zile, Jorge și Ramona Prodea formează un cuplu. Cei doi au o relație frumoasă și sunt de nedespărțit. Însă, chiar dacă acum lucrurile merg foarte bine, începutul nu a fost unul tocmai ușor. Însă, împreună au depășit toate greutățile și acum sunt mai fericiți ca niciodată. Cum s-au cunoscut cei doi? Relația dintre Jorge și Ramona Prodea a început timid. Cei doi s-au cunoscut pe vreme când artistul era implicat într-o altă relația. Aceștia au avut primele interacțiuni la teatru, acolo unde s-au și cunoscut. Ulterior, afacerile i-au adus împreună, iar mai târziu după divorțul…
Astăzi, 15 august, este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare. În fiecare an, în preajma acestei sărbători apare întrebare dacă se poate ura sau nu „La mulți ani!” celor care poartă numele Sfintei. Părintele Vasile Ioana a făcut lumină în acest caz. Potrivit spuselor părintelui, se pare că aceia care au cunoștințe ce își serbează astăzi ziua numelui pot transmite liniștiți mesaje de „La mulți ani!”. Părintele Vasile Ioana a explicat că deși este vorba despre Adormirea Micii Domnului, momentul trebuie marcat cu bucurie. Pentru creștini trecere la cele…
Carmen Tănase a fost mereu o mamă grijulie și atentă. Acum, fiul ei a ajuns la vârsta de 33 de ani, iar cei doi au o relație bună. Cu toate aceste, ambii fiind firi puternicie și încăpățânate, scânteile apar des între cei doi. Aceștia locuiesc sub același acoperiș, iar armonia nu domnește mereu în casă. De la ce se aprind cei doi? De ceva timp, Carmen Tănase a lăsat în spate agitația din Capitală și s-a mutat la casă, la țară. Acum, fiul ei i s-a alăturat, iar cei doi locuiesc împreună. Aceștia par că se înțeleg foarte bine, însă…
Este luni, început se săptămână, așa că pentru a ne dezmorți aven nevoie de un banc, care să ne aducă zâmbetul pe buze. Am pregătit unul care cu siguranță te va amuza copios. Protagoniștii de astăzi sunt trei ruși, care călătoresc cu trenul. Discuția dintre ei și deznodământul sunt hilare. Bancul zilei Trei ruşi călătoreau în aceeaşi cuşetă dintr-un tren trans-siberian. Unul dintre ei citea un ziar, în timp ce ceilalţi doi spuneau bancuri cu Putin. Enervat de faptul că nu putea citi în linişte ziarul, primul rus s-a hotărât să le joace o festă celor doi. A ieşit discret…
Zilele ploioase continuă. După un weekend bogat în precipitații și în această săptămână vremea continuă să fie una capricioasă. A fost emisă o a nouă avertizare cod galben de precipitații însemnate cantitativ. Ploile și vijeliile își vor face simțită prezența în mare parte din țară. Ce zone sunt afectate? Cod galben de ploi abundente Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ. Acesta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. Avertizarea este valabilă pentru ziua de 15…
Atunci când vine vorba de vacanțe, Daniela Gyorfi este excepția care confirmă regula. Spre deosebire de restul vedetelor, artista spune pas vacanțelor exclusiviste, în locuri exotice. Aceasta preferă ca destinație de vacanță România. Artista susține turismul românesc și alege să își petreacă zilele de relaxare într-o stațiune de pe litoralul românesc. Până acum Daniela Gyorfi a fost destul de ocupată și nu a apucat să bifeze nicio vacanță. Însă, vedeta va avea parte în curând de câteva zile de relaxare. Așa că aceasta s-a gândit ce destinație de vacanță va alege și s-a oprit asupra unei stațiuni de pe litoralul…
Primul finalist al emisiunii „Splash! Vedete la apă” a fost desemnat, în cadrul finalei săptămânale. Cei mai buni concurenți ai săptămânii s-au întrecut pentru un loc în marea finala. În urma săriturilor executate cel care a reuși să adune cele mai multe puncte din parte juriului a fost Bănel Nicoliță. Sportivul a reușit să își depășească limitele și a impresionat pe toată lumea. Bănel Nicoliță este primul câștigător al emisiunii „Splash! Vedete la apă”. Acesta a reușit să treacă de prima etapă, iar apoi s-a înfruntat în finala săptămânală cu Nick Casciaro, Jazzy Jo, Vica Blochina, Juno și Maria Constantin.…
Astăzi este zi de sărbătoare în familia Oanei Roman. Micuța Isabela Maria își sărbătorește ziua de nume. Fiica vedetei a fost sărbătorită în avans și a avut parte de o petrecere pe cinste. Aceasta a fost înconjurată de cei dragi, de prieteni și a fost în centrul atenției. Oana Roman s-a ocupat de tot. Ieri, fiica Oanei Roman a fost răsfățata zilei. Aceasta și-a sărbătorit ziua de nume în avans. Mai exact, Oana Roman a aranjat pentru fiica ei o petrecere ca la carete. La eveniment au participat toți prietenii și colegii celei mici, iar distracția a fost în toi.…
Luna august și finalul de vară este extrem de instabil pentru trei dintre semnele zodiacale. Nativii din Berbec, Gemeni și Vărsător trebuie să fie atenți pentru că își scriu propriul destin. Sunt la marginea prăpastiei și depinde doare de ei dacă se vor salva, sau vor cădea în gol. Finalul de vară vine cu provocări mari. Berbecii au șanse să rezolve problemele financiare Finalul de vară îi prinde pe Berbeci cu buzunarele goale. Nativii nu au fost prea chibzuiți, au aruncat cu banii și acum simt din plin risipa pe care au făcut-o. Este posibil să ajungă la faliment și…