Autor: Alexandra Curtache

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

Cornelia şi Lupu Rednic au parte de o căsnicie de vis, plină de armonie, atât în domeniul muzical, cât și în viața de zi cu zi. Cei doi artiști vor sărbători curând 30 de ani de când și-au unit sufletele. Cu toate că sunt foarte împliniți, multă lume se întreabă de ce cuplul nu are și urmași. Într-un interviu pentru emisiunea „Acces direct”, soții Rednic au povestit despre relaţia de iubire pe care o au, dar mai ales au deslușit misterul celui mai râvnit subiect: copiii. Ei formeaza cel mai solid cuplu din showbiz, iar faimosul ceteraș s-a îndrăgostit de…

Read More

Lumea muzicii populare a suferit încă o pierdere dureroasă. Una din îndrăgitele interprete ale României a murit în urmă cu puțin timp. Artista s-a ridicat la ceruri, însă va trai în sufletele noastre prin cântecele ei nemuritoare. Este doliu în lumea muzicii populare. Tita Bărbulescu, cunoscuta solistă de muzică populară și de petrecere a plecat dintre noi. Cântăreața se apeopia de 86 de ani, însă nu a mai apucat să prindă nici măcar sărbătorile de iarnă. Tita Bărbulescu a plecat printre îngeri Familia este foarte îndurerată și nu se va putea bucura la fel fără aceasta. Tita a lăsat în…

Read More

Experții în astrologie au separat zodiile obraznice de cele cuminți, tocmai la timp pentru sezonul sărbătorilor. Astfel, s-a aflat care este cea mai ghinionistă zodie în această perioadă. Racii vor fi părăsiți chiar de Sfântul Nicolae! Racul este reprezentat de simbolul crabului. Acesta reprezintă dorința lor constantă de a se retrage în siguranța cochiliilor exterioare pentru a-și proteja miezul interior sensibil. Însă atunci când se îndrăgostesc, se deschid precum o carte și uită să își mai păzească spatele de posibile dezamăgiri. Moș Nicolae vine cu o veste proastă pentru Raci Acest semn emoțional este guvernat de lună, care vorbește despre…

Read More

La fel ca aerul pe care îl respirăm, sau mâncarea cu care ne hrănim, somnul este o parte esențială a vieții. Dar dintre toate aceste lucruri, somnul este probabil singurul care nu ne mai satură. Mulți dintre noi preferăm pentru o odihnă mai bună să dormim singuri, astfel niciun factor din jur să nu ne deranjeze. Însă, studiile arată că dacă ai pe cineva întins lângă tine, există câteva beneficii. Deci, chiar dacă împărțiți un pat cu un sforăitor, sau un furător de pături, tot ar putea fi mai bine decât singur!. Iata de ce. 1. Adormi mai repede Când…

Read More

În data de 7 decembrie, superba locuință a familiei McCallister din „Singur acasă” va fi disponibilă pentru rezervare pe Airbnb. Casa a jucat un rol esențial în film, când Kevin, interpretat de Macaulay Culkin a transformat-o într-o fortăreață de apărare împotriva celui mai amuzant duo de spărgători, Joe Pesci și Daniel Stern. Cei mai norocoși se vor putea bucura de vizită, în data de 12 decembrie, așa că tebuie să stai cu ochii pe ea! Aceasta se află pe cea mai frumoasă stradă din Chicago și pur și simplu îți taie respirația! Însă, costul vizitei de pe Airbnb te lasă…

Read More

Toți artiștii pare că duc o viață frumoasă și liniștită. Însă, dacă ne uitâm mai atent, multe dintre doamnele și domnișoarele din televiziune au avut parte de abuzuri fizice. Printre ele se află și Nicoleta Guță, care ar da orice să uite clipele grele prin care a trecut cu soțul ei. Nicoleta Guță a avut parte de o căsnicie dureroasă alături de Andrei Căldăraru. Relația dintre cei doi nu a fost deloc o poveste de iubire, ci mai degrabă un ring de box. Artista a povestit acum ceva timp despre acea perioadă din viața ei și nu și-a putut stăpâni…

Read More

Un român în vârstă de 30 de ani a fost omorât în Italia, în urma mai multor împușcături, Acesta a fost găsit fără suflare sâmbătă dimineață într-o clădire de la periferia Romei, în zona Primavalle. Adrian Pascu locuia în Italia de la vârsta de 13 ani și avea mai multe antecedente cu poliția. Poliția și carabinierii investighează cazul, însă nu există niciun posibil suspect până în momentul de față. Adrian Pascu avea mai multe dosare penale și nu se știe în ce grupuri de oameni își petrecea timpul. Însă cu siguranță moartea i-a fost intenționată. Cum a murit Adrian Pascu Cadavrul…

Read More

În primul rând, să știți că nu sunteți singurii care au crezut că semafoarele sunt mici dispozitive atârnate pe marginea drumului. Acestea sunt de obicei atârnate la 5 metri jumătate deasupra solului. Aproximativ cât o clădire cu două etaje! Asta explică de ce arată atât de mici din punctul în care stăm noi. Nu în fiecare zi ne întrebăm despre dimensiunile semaforului, dar, din moment ce sunteți aici, de ce să nu aflați despre câteva fapte interesante despre zeițele ordinii în trafic. Așa că, fără a mai pierde timpul, să începem să vorbim despre câteva fapte! Care sunt dimensiunile unui…

Read More

Adevărul trist este că ratele de sinucidere au tot crescut în ultimul deceniu. Procentul este unul de aproximativ 30 la sută, femeile și adolescenții fiind deosebit de afectați. Etica morții autoprovocate este un domeniu important de reflecție pentru religiile lumii.  Multe dintre religiile lumii au condamnat în mod tradițional sinuciderea deoarece, viața umană îi aparține în mod fundamental lui Dumnezeu. Pentru creștini sinuciderea este văzută ca un mare păcat. Oamenii sunt responsabili pentru alegerile pe care le fac. Din această perspectivă, viața îi aparține lui Dumnezeu și nu este a ta. Care este părerea unui român despre sinucidere Românii sunt…

Read More

Câte dintre noi nu râvnim la un păr frumos și plin de volum? Din păcate, multe dintre noi ne confruntăm cu un fir de păr subțire, vârfuri despicate și chiar o rată lentă de creștere. Nu te întrista. Există câteva alimente minune pe care le-am putea adăuga cu toții în dieta noastră pentru a ajuta la creșterea și repararea părului. Rapunzel o să fie geloasă! Aprovizionați-vă cu unele dintre aceste produse esențiale pentru păr… sau mai bine zis alimente și așteptați să își facă efectul. Părul nu va crește peste noapte, însă cu siguranța vei vedea îmbunătățiri. Noi ți-am pregătit…

Read More

Viorel Lis este o persoană publică a cărui slăbiciune pentru pariurile și jocurile de noroc este cunosută de toată lumea. Fostul primar general cheltuie sume importante de bani la sălile de jocuri și la casele de pariuri, încercând să obțină combinația norocoasă. Până la urmă de ce nu s-ar bucura de această plăcere vinovată? Pentru Viorel Lis pierderile nu reprezintă o problemă decât pe plan emoțional, căci pe cel financiar aproape că nici nu contează. Acesta își permite să își facă aceste pofte și nimic nu îl poate opri. Nici măcar pandemia! Cum s-a delectat Viorel Lis după ce a…

Read More

Fie că te emoționezi foarte tare și plângi la un film, fie că plângi din cauză că te-ai certat cu partenerul de viață… toată lumea plânge. Unii preferă să se descarce doar în intimitatea lor, iar alții își doresc alinarea din partea unui prieten. Însă multora dintre noi ni se întâmplă uneori să plângem fără motiv și este perfect normal. Pentru mulți dintre noi plânsul fără motiv nu este un motiv de panică, însă pentru cei care sunt și mai stresați din această cauză, noi avem răspunsul. Niciun plâns nu este cu adevărat fără motiv. Exită mereu, dar este posibil…

Read More