Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Bacău, care făcea de mai mult timp dializă la centrul din Onești, în care au fost semnalate mai multe cazuri de COVID-19 a primit o nouă șansă la viață. Medicii au decis că este prea riscant ca bărbatul să continue să facă dializă, având în vedere situația actuală și au decis că este un moment bun pentru o operație de transplant. Donator a fost chiar soția sa, în vârstă de 43 de ani, caz destul de rar întâlnit în practica medicală, după cum spun specialiștii.
”Am decis să facem transplantul pentru că există riscul mai mare ca pacientul să rămână pe dializă la Onești, unde există și câteva cazuri mai multe pozitive și există riscul destul de mare. El avea o ofertă din partea soției. Este un cuplu minunat, se iubesc și se respectă, amândoi se simt foarte bine, sunt în același salon și se sprijină unul pe altul. Tot personalul este fericit că a reușit să le dea o lumina de speranță în acest moment de pandemie.”
Intervenția a fost un succes, chiar dacă cei doi și echipa medicală au trecut prin multe emoții și teste. Înainte de intervenția chirurgicală, atât pacientul și soția sa, cât și personalul medical, care a intrat în sala de operație, au fost testați în repetate rânduri pentru Coronavirus. Cei doi soți vor mai rămâne o perioada în spital sub atenta monitorizare a medicilor.
De la începutul pandemiei, la clinica de transplant renal din Iași au avut loc 5 intervenții medicale, utilizându-se circuite și protocoale speciale.