Alexandru Arșinel s-a stins din viață seara trecută la vârsta de 83 de ani.

Actorul se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din data de 15 septembrie. Alexandru Arșinel a trecut în lumea cealaltă lăsând în spate 60 de ani de carieră și numeroase interpretări memorabile. Acesta se număra printre cei mai bine plătiți actori din România. Ce avere avea Alexandru Arșinel?

După o viață de carieră, Alexandru Arșinel a reușit să agonisească destul de multe. Acesta era unul dintre cei mai bine plătiți actori. Potrivit ultimei declarații de avere, din 2021, Alexandru Arșinel a încasat 33.720 lei (pensie de revoluționar), 73.512 lei (pensie), 74.772 (indemnizație de merit de la Ministerul Culturii) și 10.800 lei (o indemnizație handicap gradul II pentru că o îngrijește pe soția bolnavă).

Pe lângă veniturile lunare, Alexandru Arșinel mai deținea și patru terenuri. Mai exact, cotă parte din două terenuri aflate în Dolhasca și două terenuri integrale aflate în Sinaia și în Samurcaș-Crevedia. De asemenea, actorul era proprietarul a trei case de vacanță și un apartament în București, dar și a unei mașini marca Toyota. Pe lângă toate acestea, Alexandru Arșinel mai avea 12 depozite bancare – nouă în lei, două în euro și unul în dolari.

(CITEȘTE ȘI: Unde o să fie înmormântat Alexandru Arșinel? Nu va ajunge pe Aleea Artiștilor. Actorul și-a pregătit locul de vecin)

Alexandru Arșinel s-a stins din viață

Alexandru Arșinel a decedat la vârsta de 83 de ani. Acesta s-a stins din viață joi seara, după o lungă luptă cu numeroase probleme de sănătate. Actorul se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din data de 15 septembrie. Acesta era tratat pentru nișe leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis Spitalul Universitar.