La începutul anului, Alexia Eram și Mario Fresh au petrecut mult timp în Dubai. Cei care îi urmăresc în online au crezut că este vorba despre o vacanță preliungită, dar altul a fost motivul plecării lor. Se pare că în spatele întregii „operațiuni” a stat chiar mama Alexiei, Andreea Esca.
Alexia Eram și Mario Fresh trăiesc pe picior mare. Deși sunt foarte tineri, cei doi au viața pe care și-au dorit-o mereu. Fiica Andreei Esca și Mario Fresh au muncit până au atins un anumit nivel de independență financiară, iar acum se bucură din plin de fiecare zi petrecută împreună.
Cei doi au programul foarte încărcat, dar asta nu înseamnă că nu își fac timp și pentru ei. Începutul de an i-a găsit pe Alexia Eram și pe Mario Fresh departe de țară, mai exact, în Dubai. Îndrăgostiții nu au plecat acolo doar pentru a se relaxa, ci și pentru a pune la punct câteva aspecte despre noua lor afacere.
Alexia Eram, protejată mereu de mama ei, Andreea Esca
Nici Mario și nici Alexia nu au dat prea multe detalii. Celor doi le place să păstreze suspansul, dar au promis că la momentul potrivit, vor dezvălui motivul deplasării lor. Potrivit celor de la ciao.ro, o mare influență în luarea acestei decizii a avut-o și Andreea Esca.
Tot la început de an, la granița cu România a izbucnit războiul dintre Rusia și Ucraina. Situația era foarte instabilă, dar și foarte periculoasă. Pe fondul acelui conflict, Andreea Esca a preferat să își trimită fiica departe, într-un loc mult mai sigur. Alexia nu a plecat singură, ci a fost însoțită de iubitul ei.
În Dubai, cei doi au trăit cea mai relaxantă perioadă din viața lor. Porumbeii s-au distrat, s-au întâlnit cu anumiți prieteni și au avut timp să își facă ordine în planuri pe 2022.