Cum arată acum „micul Hercule”, de la „Românii au talent”.

Giuliano Stroe este cunoscut în întreaga țară, după ce, la vârsta de 5 ani, numele său a intrat în „Cartea Recordurilor”, lucru datorat condiției, cât și forței fizice. Giuliano Stroe este un copil din județul Olt, care a cunoscut faima și recunoașterea internațională, datorită antrenamentelor extreme pe care le-a început încă de la vârsta de 2 ani. În anul 2012, acesta a participat la emisiunea „Românii au talent”, difuzată pe Pro TV. Din acel moment, a fost supranumit „Micul Hercule”.

„Giuliano, ne-ai umilit, mi-am înghițit limba. Îmi scot dinții, mi-i amestec și mi-i înghit. Nu mai are rost”, i-a spus Andi Moisescu, în timpul ediției respective.

Îți mai aduci aminte de „micul Hercule”, de la „Românii au talent”? Cum arată acum Giuliano Stroe, la 17 ani
Antena 1

Cum arată acum „micul Hercule”, de la „Românii au talent”. Visul cel mare al lui Giuliano Stroe

 Timpul a trecut, iar Giuliano Stroe a devenit adolescent, având, în prezent, 17 ani. Visul său este de a ajunge un celebru campion în domeniul boxului. Acesta nu a încetat să se antreneze constat. Antrenamentele le realizează împreună cu fratele său, Claudiu. Participă la numeroase competiții și este foarte mândru de acest lucru, făcându-l din ce în ce mai puternic.

Numele său se regăsește chiar și în „Cartea Recordurilor”. A impresionat pe toată lumea cu mușchii săi. A reușit să meargă în mâini pe o distanță de 10 metri, fiind chiar foarte rapid. La vremea respectivă, familia lui Giuliano era stabilită în Italia.

În prezent, Giuliano Stroe practică boxul și kickboxing-ul chiar la clubul tatălui său, respectiv „Asociația Giuliano & Claudio Boxing Club”. Giuliano Stroe are și un idol, acesta este Floyd Mayweather. „Micul Hercule” nu mai reușește să câștige bani ca în trecut pentru a-și îndeplini visul. De-a lungul timpului, cazul fraților Stroe a ajuns și în atenția Direcției de Sănătate pentru Protecția Copilului din Olt, iar Iulian Stroe, tatăl celor doi, a fost la un pas să fie decăzut din drepturile părintești pentru săvârșirea infracțiunii de „rele tratamente aplicate minorului”.