Întreaga industrie a turismului confrunta cu o situatie fara precedent fiind cel mai lovit sector, cu pierderi grave pe toate segmentele.

Companiile aeriene de pe tot globul şi-au redus programele de zbor pe măsură ce traficul de pasageri s-a stopat, liniile de croazieră au oprit operaţiunile pentru următoarele luni, hoteluri întregi au fost nevoite să-şi închidă porţile şi mii de lucrători din industrie au fost disponibilizaţi.

În România, cifrele de afaceri în domeniul turismului sunt aşteptate să scadă cu peste 50% în acest an, iar contractele semnate de agenții și touroperatori vor fi destul de compromise.
Un studiu realizat recent arată că firmele din domeniu se vor confruntă cu siguranţa atât cu cereri de despăgubiri, cât şi de solicitări de daune.

”Printre cele mai afectate companii sunt cele din domeniile HoReCa, transporturi de persoane, construcţii şi imobiliare, comerţ tradiţional nealimentar, fashion. Reducerea cererii şi a încasărilor, sincopele la nivelul lanţului logistic, anulările şi întârzierile de comenzi, prelungirea duratelor de execuţie şi a termenelor de plată, costurile suplimentare sunt doar câteva din motivele care vor stă la baza cererilor de despăgubiri şi daune”, mai susţîn reprezentanţii unei companiet de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers.

Industria turismului românesc este cu atât mai afectată cu cât sezonul estival începea cu 1 Mai când sute de mii de turiști luau cu asalt litoralul. Hotelurile, restaurantele și barurile cunoașteau un boom astfel, înainte de incepedea propriu-zisă a concediilor.

Chiar dacă se pregătesc temeinic cu ceea ce înseamnă amenajarea interioasa și exterioară a locațiilor pentru a-i întâmpina pe turiști că în fiecare an, hotelierii nu știu încă ce le rezervă vara 2020. Autoritățile vor relaxa măsurile restrictive însă starea de alertă va rămâne în vigoare. Pe lângă aceste aspecte în mod cert va rămâne și teamă de a călători.i.