Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Supa de roșii este un un preparat ideal pentru zilele toride de vară, dar și pentru zilele răcoroase de toamnă. Mai exact, în perioada călduroasă, această mâncare poate fi consumată rece, aducând un plus de nutrienți în organism. De altfel, supa de roșii este absolut delicioasă și fierbinte, pregătită în sezonul rece. Este sezonul roșiilor de grădină, iar supa va ieși cu siguranță foarte gustoasă. De altfel, o poți prepara și cu roșii deja congelate, mai ales dacă acestea sunt bio. Pentru 4 porții ai nevoie de următoarele ingrediente: 8 roșii bine coapte; o ceapă; 2 morcovi; un ardei kapia…

Read More

Irina Deaconescu a făcut un gest neașteptat în mediul online. Influencerița a adus în fața fanilor ei un caz absolut revoltător de violență domestică. Vedeta a dezvăluit detalii de o cruzime rară, prin care a trecut o româncă. Impresionată de acest caz, Irina și-a exprimat dorința de a o ajuta pe femeia respectivă. Mai exact, ar fi vorba despre o tânără însărcinată, care a fost agresată de soțul ei. Cu o cruzime rară, bărbatul ar fi lovit-o lanțul, fapt care i-a provocat o serie de leziuni grave. Femeia a fost internată în spital, iar pe numele bărbatului ei a fost…

Read More

Cristina Spătar este din nou fericită! Cel puțin acest lucru reiese din ultimele ei postări pe Instagram. Vedeta se află la Monaco, unde se bucură din plin de extravaganțe. Mic dejun pe balconul hotelului de lux, restaurante, shopping, sunt câteva dintre activitățile pe care diva le bifează zilnic.  Cristina nu e singură pe Coasta de Azur, însă nu a dezvăluit cine îi este aproape. Cu toate acestea mulți dintre fani au tras concluzia că alături i-ar fi noul iubit. S-a lăsat fotografiată în cele mai îndrăznețe ipostaze Cristina a plecat la Monaco imediat după ce s-a întors dintr-o altă vacanță.…

Read More

Dana Nălbaru alături de Mihai Sturzu și Florin Grozea au format una dintre cele mai iubite trupe ale anilor 1996-2004. Formația Hi-Q a revoluționat muzica ușoară cu piese pe care și astăzi cei ai generației 30+ și le amintesc. Dincolo de muzică, cei trei au realizat vreme îndelungată și emisiuni tv. La un moment dat fiecare a luat-o pe drumului lui și niciunul dintre artiști nu a rămas în lumina reflectoarelor. Totuși, Dana Nălbaru a decis să se întoarcă în muzică, însă într-un mod absolut neașteptat. A scos o piesă despre Iisus Hristos Dana Nălbaru a părăsit trupa Hi-Q în…

Read More

David Popovici a scris istorie în sportul românesc, la natație. Tânărul în vârstă de doar 17 ani a reușit o performanță istorică cadrul în campionatului mondial. David a înotat excepțional, iar astfel a ieșit pe primul loc în cadrul celor două competiții. Mai exact, la probele de 100 și 200 m liber, adolescentul a reușit să atingă locul 1. Campionul mondial a devenit în doar câteva zile recunoscut la nivel internațional.  Deschis și entuziast, acesta a vorbit despre cariera și performanțele lui. David are doar cuvinte de la laudă la adresa celor care i-au dat viață. Ce meserii au părinții…

Read More

Cristi Borcea a ieșit din lumea fotbalului, dar și-a îndreptate atenția spre afaceri din alte domenii. Pe lângă imobiliare, fostul patron de la Dinamo are pe litoral un hotel de 3 stele. Unitatea de cazare este localizată în Olimp și pune la dispoziția turiștilor o serie de facilități atractive. De administrarea acestui hotel se ocupă chiar partenera lui de viață. Valentina Pelinel, delegată de Borcea pentru a se ocupa de hotel Hotelul deținut de afacerist în sudul litoralului funcționează de ani buni. Acesta este localizat la 100 de metri de plajă. Construită pe 13 etaje, locația oferă o priveliște splendidă.…

Read More

Carmen de la Sălciua este tot mai aproape de a-și întemeia o familie. Cântăreața și actualul ei iubit au o relație la care mulți visează. Dovada faptului că lucrurile sunt mai mult decât serioase pentru ea este apropierea pe care o are de Marian Corcheș. Ca în vremurile în care fiecare videoclip de-al ei era alături de Culiță, acum, Carmen l-a scos pe actualul iubit la înaintare. Cei doi au fost protagoniștii poveștii de amor ilustrate în ultimul videoclip al artistei. Cu un pas mai aproape de mariaj Carmen de la Sălciua declară sus și tare că actualul ei partener…

Read More

Dacă te încadrezi în categoria turiștilor care nu vor doar să viziteze destinațiile ci să le exploreze din plin, trebuie să ajungi în județul Brașov. Cheile Rășnoavei sunt destinația perfectă de a te bucura de o priveliște spectaculoasă. De altfel, aici poți avea parte și de o porție zdravănă de adrenalină. Mai exact, dacă îți plac sporturile extreme, te poți aventura în a practica bungee jumping. Cel mai înalt salt din România Împătimiții acestui sport spun că nu oricine poate trăi o astfel de senzație, a saltului de la înălțime. Aceștia sunt de părere că trebuie să simți chemarea, dincolo…

Read More

România are numeroase obiective turistice care ne poziționează pe un loc fruntaș în alegerile turiștilor străini ce ajung la noi în țară. Castelele și conacele, printre punctele de interes pe care pasionații de călătorii vor să le vadă atunci când pășesc pe meleagurile românești. Castelul Bran, se distinge de altele, prin faptul că are un avantaj major care a ajutat enorm la promovarea lui. Legenda construită în jurul lui este răspândită și în afara granițelor Castelul Bran are o legendă care a reușit să stârnească de-a lungul anilor, curiozitatea turiștilor din întreaga lume. Asocierea numelui Dracula cu acest edificiu este…

Read More

Cu siguranță Animal X a fost una dintre trupele etalon ale muzicii ușoare românești din anii 2000. Piesele celor trei membri ai trupei erau cântate de o generație întreagă, iar succesul le-a adus nu doar faimă ci și bani mulți. Chiar dacă au fost ani de-a rândul pe val, totuși, la un moment dat, aceștia s-au separat. Hienă, Șopârlă și Vierme au luat-o pe drumuri total diferite. Dacă Hienă, a optat pentru a rămâne în lumina reflectoarelor, colegii lui nu au vrut același lucru. Vierme a devenit antreprenor Vierme sau Laurențiu Penca pe numele lui real, a rupt inimile a…

Read More

Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți duminică în bisericile ortodoxe. Până atunci, credincioși mai au 2 zile de post.  În această perioadă, există dezlegare la pește, untdelemn și vin. Cel mai des, peștele este preparat în mod tradițional în România, prăjit. Alături de mujdeiul de usturoi și de mămăliguță, preparatul este o delicatesă. Există însă și alte rețete de preparare a peștelui, pline de savoare. Una dintre acestea are la bază coacerea în cuptor, la o temperatură mică a tonului.  Garnitura ideală pentru această carne vor fi cartofii noi. Ingrediente necesare ( pentru două porții): 400 de grame de ton…

Read More

Oriunde în lume ai păși, rădăcinile rămân acolo unde strămoșii tăi au plămădit cum au putut mai bine o viață, o casă, o tradiție, o Țară Românească. Printre feluritele forme ale identității noastre, ia românească este parcă ansamblul cel mai de preț a ceea ce a fost trăit odată pe pământul sacru al țării. Înainte de a fi o piesă vestimentară, ia însumează valorile și credințele celor care au cusut-o cu greutate. Datează dintr-un timp în care doar mâinile puteau face ceea ce astăzi întregi sisteme scot pe bandă rulantă. Simbolurile iei, poartă spre cei datorită cărora existăm pe lume…

Read More