Liderul principal al ALDE Galaţi, Cristian Dima a venit vineri cu noi declaraţii de presă într-o conferinţă special organizată pentru a propune conducerii generale pe România ca parlamentarii din partid să voteze pentru Cîţu, la învestirea Guvernului.

Liderul ALDE susţine că este cel mai bun lucru pe care îl poate face ALDE şi că Guvernul ar avea de cîştigat.

„Echipa care s-a prezentat la Cotroceni din partea ALDE a mers cu o propunere de premier independent nepropus de partide politice. Voi susţine ca parlamentarii ALDE să voteze pentru învestirea Guvernului Cîţu. Este opinia mea, pe care o voi susţine în cadrul Biroului Executiv Naţional. Am convingerea că aşa trebuie să se întâmple. Nu cred că ar trebui să continuăm această criză politică, dacă preşedintele a avut încredere în domnul Cîţu, dacă PNL are această convingere. Preşedintele a spus de prea multe ori: ‘Vreau Guvernul meu, vreau conducerea mea’. Acum o să vedem cu toţii cum ar putea să evolueze un Guvern cu un preşedinte la Cotroceni, care se manifestă ca un preşedinte ‘jucător’ şi cu un preşedinte de partid care o să stea la sediul PNL şi o să conducă un alt prim-ministru. Chiar sunt curios să văd cum o să funcţioneze România, de aceea eu îmi doresc ca ai mei colegi să le acorde încrederea”, a explicat Dima.

De altfel, Partidul Naţional Liberal a prezentat lista noilor miniştri aleşi, liberalii urmărind respingerea noului cabinet executiv, după cum suţine Tăriceanu.

„PNL a prezentat lista guvernului Cîţu. Concluzia: un guvern făcut să fie respins! Cum spuneam de miercuri seară, acest guvern a fost desemnat să pice. Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate”, a scris Tăriceanu pe Facebook.