Gala Premiilor Oscar de anul acesta a fost una mai atipică. Will Smith l-a pocnit pe scenă pe Chris Rock, maestrul de ceremonii, după ce acesta a făcut o glumă la adresa soției lui, Jada Pinkett-Smith.

Câștigătorul premiului Oscar 2022 pentru cel mai bun actor, Will Smith, a reușit să șocheze pe toată lumea, după ce l-a lovit pe comediantul Chris Rock, direct pe scenă. Will Smith a văzut negru în fața ochilor, după ce bărbatul a făcut o glumă deplasată la adresa partenerei lui, Jada Pinkett-Smith, referitoare la faptul că actrița este tunsă zero. În realitate, însă, actrița se confruntă cu o problemă serioasă de sănătate. De ce boală suferă soția lui Will Smith? 

Soția lui Will Smith suferă de o boală autoimună rară

Will Smith a demonstrat că este un bărbat care își sprijină necondiționat soția, cu toate că aceasta are probleme mari de sănătate. La gala premiilor Oscar, actorul celebru a răbufnit și l-a pocnit pe Chris Rock.

„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!, a strigat Will Smith către Chris Rock, deranjat de faptul că acesta a făcut glume deplasate referitoare la Jada Pinkett Smith.

În 2018, Jada Pinkett Smith recunoștea cu ce afecțiune se confruntă. În cadrul unui interviu, ea a mărturisit că a decis să se radă în cap din cauza alopeciei, o boală care presupune căderea masivă a părului. Actrița a spus că a încercat, de-a lungul timpului, zeci de leacuri băbești și diferite tratamente costisitoare, însă nimic nu a dat rezultate în cazul ei.

Jada Pinkett Smith a dezvăluit că fiica ei Willow, a convins-o că e foarte ușor să se radă în cap, pentru a nu mai fi afectată de pierderea podoabei capilare. În 2021, Jada publica pe rețelele de socializare un film în care apărea complet cheală.

foto: instagram

Jada Pinkett a fost nevoită să se tundă zero

Ea le dezvăluia fanilor că a suferit enorm în ultimii ani din cauza bolii autoimune. Soția lui Will Smith a povestit că atunci când mergea la duș rămânea în mână cu suvițe întregi de păr.

„M-am confruntat cu probleme de cădere a părului. A fost groaznic când a început. Într-o zi, la duş, m-am trezit că aveam în mână şuviţe întregi de păr. A fost unul dintre acele momente ale vieţii mele în care m-am cutremurat de panică.

Chiar şi cu teama pe care o simt în continuare am învăţat să privesc această boală din punct de vedere spiritual şi să mă inspir din exemplul de tărie şi voinţă al oamenilor care se confruntă cu lucruri cu adevărat cutremurătoare, precum cei care suferă de cancer sau au un copil bolnav. Îi văd cât de curajoşi sunt, iar exemplul lor îmi dă tăria să merg mai departe”, a declarat Jada Pinkett Smith.

Distribuie

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.