Autor: Mihaela Lucia

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

Nicole Cherry a făcut primele declarații despre viața de mămică și despre cum reușește să facă față unei perioade atât de aglomerate. Cântăreața nu-și mai încape în piele de fericire de când a devenit mamă. Vedeta a vorbit despre întoarcerea acasă din spital cu micuța sa fiică și despre cât de emoționant a fost momentul revederii cu familia. „Chiar dacă nu am stat prea mult timp în spital, era ca și cum nu îmi mai văzusem casa de o veșnicie, iar primul lucru pe care l-am zis a fost . La spital m-au făcut să mă simt minunat, au avut…

Read More

Nicole Cherry este în culmea fericirii! Vedeta împlinește astăzi 23 de ani, iar soțul său a surprins-o de la primele ale zilei cu un cadou. Cu toate că are o vârstă fragedă, artista a devenit mamă pentru prima dată în urm cu doar câteva zile. Viața i s-a schimbat complet alături de partenerul ei de viață, Florin Popa, iar de acum își vor dedica viața micuței lor fiice. Nicole Cherry împlinește astăzi 23 de ani Nicole Cherry are tot ce și-ar putea dori de la viață! Este tânără, frumoasă, o mulțime de fani și a reușit să-și întemeieze o familie…

Read More

Radu Vâlcan se bucură de soare și de căldura din Thailanda, acolo unde se desfășoară filmările pentru un nou sezon „Insula Iubirii”. Difuzarea show-ului va avea loc în anul 2022. Se află departe de soția sa, Adela Popescu, și de copii, astfel că acesta se gândește mereu la familie și nu ezită să le transmită mesaje pe rețelele de socializare. Radu Vâlcan și Adela Popescu formează o familie foarte frumoasă. Sunt apreciați și iubiți de o mulțime de fani. În timp ce prezentatorul TV are parte de căldură în Thailanda, simte lipsa familiei sale din plic, așa că transmite mesaje…

Read More

Lora și Ionuț Ghenu formează un cuplu de ani buni și pare că sunt făcuți unul pentru celălalt. Se iubesc la nebunie de aproximativ 5 ani, însă fanii se întreabă care este motivul pentru care cei doi încă nu au ajuns în fața altarului până acum. Admiratorii cuplului așteaptă cu nerăbdare clipa în care vor face pasul cel mare, dar cei doi amână acest lucru. Lora a vorbit despre acest subiect controversat și a explicat tuturor de ce nu grăbesc lucrurile. De ce nu a au ajuns Lora și Ionuț Ghenu la altar până acum? Cu toate că se iubesc…

Read More

Simona Sensual nu mai are liniște de când primește nenumărate apeluri telefonice de la un necunoscut. Bruneta mărturisește că nu este prima dată când trece prin așa ceva, însă tot ceea ce își dorește este să aibă parte de liniște. Simona Sensual primește numeroase apeluri telefonice în miez de noapte Simona Sensual se simte hărțuită pentru că primește foarte multe apeluri de la un individ. Bruneta este total deranjată de această situație și speră ca lucrurile să se rezolve în cel mai scurt timp. În cadrul unui interviu, Simona Sensual a dezvăluit că numărul ei de telefon a apărut la…

Read More

Adelina Pestrițu a vrut să iasă din tipar anul acesta și să facă ceva cu totul diferit! De curând, vedeta a împodobit bradul pentru Crăciun, însă culorile folosite nu au fost deloc pe placul fanilor ei din mediul online. Adelina Pestrițu a lăsat la o parte tradiția și și-a împodobit bradul după bunul plac. Fosta prezentatoare TV a renunțat la bradul colorat cu are ne-a obișnuit până anul trecut, așa că de data aceasta Adelina a ales să-și împodobească bradul cu fel și fel de globulețe și accesorii în alb-negru. Ce părere au fanii Adelinei Pestrițu despre radul în alb-negru?…

Read More

Niculina Stoican se numără printre cele mai iubite artiste de la noi din țară. Acum câțiva ani, artista a început o afacere care i-a adus numai datorii. Situația a decurs așa cum nu s-ar fi așteptat, acumulând datorii de ordinul sutelor de mii de euro. Mai exact, talentata artistă trebuie să restituie sume în valoare de 400.000 de euro. În urmă cu aproximativ un deceniu, Niculina Stoican și partenerul său de viață și-au deschis o afacere cu apă minerală. Cei doi au investit sume mari de bani și într-o fabrică în județul Mehedinți. Cei doi au investit suma de 75.000…

Read More

Aurelian Temișan și Monica Davidescu au demonstrat faptul că nimic nu poate sta în calea iubirii lor. Formează un cuplu de aproape 3 decenii și pare că cei 26 de ani petrecuți împreună până acum nu sunt de ajuns pentru a-și arăta dragostea unul față de celălalt. Cu toții știm că se numără printre cele ai solide cupluri din lumea mondenă, însă puțini sunt cei care știu cum au ajuns să se cunoască. Cei doi au devenit părinți acum 11 ani când s-a născut fiica lor pe nume Dora. Venirea pe lume a micuței a unit și mai mult cuplul…

Read More

Răzvan Simion iubește și este iubit. Daliana Răducan este cea care își împarte viața alături de prezentator. Matinalul a fost căsătorit până în anul 2015, după care a început o poveste de dragoste alături de frumoasa Lidia Buble. Și aceasta relația s-a terminat acum ceva timp, însă Răzvan Simion nu are niciun regret. Răzvan Simion și fosta sa soție și-au spus adio în anul 2015. Ulterior, acesta a format un cuplu cu Lidia Buble care s-a finalizat acum aproximativ un an. Cu toate că a avut parte de două relații eșuate, prezentatorul TV a declarat că se simte foarte recunoscător…

Read More

După ce a fost acuzată în nenumărate rânduri pe rețelele de socializare că se dezbracă pentru bani, Andra Volos a transmis un mesaj tuturor celor care comentează în legătură cu acest subiect. Andra Volos a cunoscut succesul în mediul online în urma participării în cadrul emisiunii „Puterea Dragostei”. Acolo a format un cuplu alături de Bogdan Mocanu, însă relația lor s-a finalizat la ceva timp după ce au părăsit competiția din cauza neînțelegerilor. De curând, șatena a fost implicată, fără voia ei, într-o situație care ar pune-o într-o lumină proastă în fața fanilor ei. Internauții au acuzat-o că face videochat,…

Read More

Oana Roman stă de vorba aproape zi de zi cu fanii ei de pe rețelele de socializare. În urmă cu doar câteva zile, soția lui Marius Elisei le-a povestit internauților că nu se află deloc în cea mai bună stare fizică și că este nevoită să stea la pat pentru a-și reveni. Fanii au reacționat imediat și s-au îngrijorat din cauza stării vedetei. Numărul de mesaje a fost foarte mare, astfel că acum câteva ore, Oana Roman a decis să-și liniștească fanii și să le spună care mai este starea ei de sănătate. Cum se simte Oana Roman? Oana Roman…

Read More

Liviu Vârciu se confruntă cu o perioadă destul de delicată din cauza problemelor de sănătate. Se pare că prezentatorul TV s-a ales cu o răceală care care l-a adus chiar și la spital pentru o noapte. Actorul a făcut două teste COVID, însă se pare că nu este vorba de așa ceva. Ambele teste au ieșit negativ. Mai mult decât atât, Liviu Vârciu a menționat că nu a stat cu mâinile în sân și și-a făcut un întreg set de investigații din care a rezultat faptul că nu are probleme nici cu plămâni. Acum, Liviu Vârciu nu mai dă fesul…

Read More