O propunere legislativă prevede ca plafonul de venit neimpozabil de pensii să fie majorat la 3.000 de lei. În prezent, acesta este de 2.000 de lei. Mai clar, dacă parlamentarii își vor da acordul, iar Iohannis va promulga legea respectivă, atunci pensiile cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei nu vor mai fi taxate cu impozitul pe venit de 10%. Mai mult, pensiilor mai mari de 3.000 de lei li se vor aplica cuantumuri de taxare mai mici, fiindcă baza de calcul va fi redusă. În acest context, pensionarii vor rămâne cu mai mulți bani în mână. CITEȘTE ȘI:…
Autor: Madalina Vasile
Începând cu prima zi a lunii ianuarie 2023, salariul minim brut în România ar putea ajunge la 3.000 de lei, comparativ cu cei 2.550, așa cum este în prezent. Chiar dacă va ajunge la 3.000 de lei, țara noastră are în continuare cele mai mici venituri minime comparativ cu celelalte țări din UE. Cu cât va crește salariul minim brut Premierul Nicolae Ciucă a declarat că există posibilitate ca atât pensia, cât și salariul minim să își mărească valoarea începând cu 1 ianuarie 2023. Totuși, oficialul a precizat că mai multe informații vor fi făcute publice după ce politicienii vor avea…
Vladimir Putin a ținut un discurs în această dimineață în care a anunțat că va organiza referendum în regiune ocupate din Ucraina. De asemenea, acesta a anunțat că astăzi va fi demarată mobilizarea parțială în Federația Rusă. Ministrul rus al Apărării a venit cu mai multe precizări. Conform acestuia, vor fi chemați 300.000 de rezerviști. Acesta a explicat că mobilizarea parțială se referă numai la persoanele cu o experiență militară anterioară. Cu toate acestea, cei ce vor fi recrutați vor fi pregătiți pentru a lupta. CITEȘTE ȘI: Nicolae Ciucă a reacționat după anunțul lui Putin privind mobilizarea parțială! Oficialul este…
Președintele Vladimir Putin trebuia să țină un discurs național aseară, însă l-a anulat. Încă de ieri în Rusia se vorbea despre mobilizarea parțială. Discursul, în schimb, a fost ținut miercuri dimineață, și fix ăsta a fost subiectul principal: mobilizarea parțială. Discursul președintelui rus a băgat toată țara în panică. Încă de ieri, expresia „cum să părăsești rusia” a fost extrem de folosită în căutările pe Google, înainte ca Putin să țină mareșe discurs. CITEȘTE ȘI: Anunț de foc! Putin anunță mobilizarea militară în Rusia: Avem arme de distrugere mai performante Rușii vor să fugă din Rusia Potrivit canalului de Telegram…
Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, a declarat că pensiile ar putea fi majorate cu până la 27%, conform Planului Național de Redresare și Reziliență. Acesta susține că social-democrații se plâng de faptul că PNRR nu le permite creșterea pensiilor, însă aceasta este o simplă manipulare. Cristian Ghinea a scris pe Facebook faptul că Guvernul României poate mări în acest moment pensiile cu 27 %. Acesta este procentul permis în PNRR. Totuși, el specifică că guvernanții nu măresc pensiile nici măcar cu 10 %, deși PSD a promis o creștere de 40%. CITEȘTE ȘI: Iohannis a intervenit…
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat prima reacție cu privire la anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială a trupelor rusești. Oficialul, care este militar la bază, spune că a luat act cu îngrijorare de declarațiile președintelui rus. Astăzi este ziua internațională a păcii, reamintește premierul României. În loc să fie celebrată cum se cuvine, spune acesta, declarațiile lui Vladimir Putin din această dimineață sunt îngrijorătoare. Oficialul român precizează că România va continua să analizeze cu calm evoluția situației, împreună cu aliații din NATO și partenerii din UE. CITEȘTE ȘI: Anunț de foc! Putin anunță mobilizarea militară în Rusia: Avem…
Este vorba despre cântărețul Laurențiu Duță, din trupa 3 Sud-Est. Acesta a fost oprit în timpul unei acțiuni a Poliției Rutiere, care derulează proiectul Roadpol-Safety Days. Conform oamenilor legii, Laurențiu Duță conducea mașina electrică pe care o deține, Tesla, cu o viteză de 82 de km/h. În zona unde a fost prins, viteza legală era de 60 de kilometri pe oră. Laurențiu Duță, amendat de polițiști Se pare că pe lângă faptul că nu a respectat legea în ceea ce privește viteza, Laurențiu Duță nu avea nici actele la el. Fiindcă nu le-a prezentat oamenilor legii nici permisul de conducere,…
Informații înfiorătoare de la avocatul Adrian Cuculis. Conform acestuia, o femeie însărcinată în 39 de săptămâni, diagnosticată cu urgență la naștere, a fost internată și lăsată în rezervă, nefiind băgată în seamă de nimeni. Fătul a decedat în pântec. A fost lăsată să aștepte ore în șir Femeia a fost internată la ora 08:00 dimineața, iar medicul care a văzut-o a declarat că este o urgență. Cu toate acestea, femeia a fost lăsată să aștepte până seara, la ora 19:00 pentru a fi refăcută o testare a funcțiilor vitale ale fătului. În acel moment, cadrele medicale au constatat că bebelușul…
Deși pare greu de crezut, există un domeniu în România în care salariile sunt foarte mari. 75% dintre angajații acestui domeniu câștigă mai mult de 8.420 de lei. Este vorba despre domeniul IT. Aici, salariul net al unui specialist în cybersecurity, de exemplu, variază între 8.850 de lei și 12.700 de lei pe lună. CITEȘTE ȘI: Decizia care ar putea schimba totul! Salariul minim va crește cu 500 de lei. Când se va întâmpla acest lucru Salarii colosale în România Potrivit platformei Salary Explorer, un om care lucrează în domeniul securității IT la noi în țară câștigă de cele…
Reamintim că Guvernul a decis să reducă plafonul de la 300 KWh la 255 KWh. Din această cauză, peste un milion de gospodării din România ar putea primi facturi colosale la energie în această iarnă. Daniel Chisăliță, expert în energie, le-a dat românilor mai multe soluții pentru a-și reduce consumul de energie electrică. Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, spune că indiferent de consumul actual de energie electrică, calculele pentru facturile la curent se raportează la consumul de anul trecut. CITEȘTE ȘI: Important de știut! Ce să faci ca să nu plătești facturile colosale la curentul electric. Cei mai…
Majoritatea angajaților de la noi din țară nu cunosc Legea, astfel că nu știu toate beneficiile de care trebuie să aibă parte la un loc de muncă. Bineînțeles că sunt și unii angajați care profită de acest lucru. Iată un detaliu important pe care cu siguranță mulți nu îl știu. CITEȘTE ȘI: Vrei să te angajezi și nu știi unde? Aici se dau cele mai mari salarii din România! Așadar, multe persoane, atunci când sunt concediate sau își dau demisia își fac griji cu privire la asigurarea de sănătate. Ei bine, nu ar trebui, fiindcă potrivit Legii sănătății, salariații trebuie…
Astrologul Daniela Simulescu a făcut un anunț importante pentru o anumită zodie. Aceasta spune că pe data de 23 septembrie, Soarele trece din Fecioară, în zodia Balanță. Astfel, trecem de la o zodie ordonată, pusă pe muncă, la Balanță. Asta înseamnă că vom fi mai direcționați să petrecem mai mult timp cu oamenii în case, să nu mai ieșim afară. CITEȘTE ȘI: Zodia care nu trebuie să poarte niciodată bijuterii din argint. Specialiștii îi dau un avertisment salvator! VIDEO Ce înseamnă intrarea Soarelui în Balanță Intrarea Soarelui în Balanță îi face pe oameni mai dispuși să îi accepte și pe…