Reclamă

Imediat după ce au aflat de împușcăturile de la școala primară Robb din Uvalde, Texas, părinții s-au grăbit să ajungă la fața locului pentru a-și recupera copiii. La câteva ore de la atac, unii dintre ei nu reușiseră să îi găsească, conform NBC News. 

Disperarea părinților rămași fără copii

În apropierea școlii din Uvalde, Maria Garcia interoga un ofițer de ordine la câteva ore după atac, pentru că își căuta fiica de zece ani. Vocea îi tremura în încercările de a obține răspunsuri la șirul de întrebări, sugerând că poate fetița s-a ascuns pe câmpurile din zonă.

Roza Arizmendia și Roland Arizmendia erau, de asemenea, în căutarea unei eleve. Din fericire, fiica lor era în siguranță, pentru că o luaseră acasă după o ceremonie de premiere de la școală, dar nu știau niciun detaliu despre nepoata lor. Ultima oară au văzut-o când au venit să își ia fiica. Toată familia încearcă să o găsească sunând la spitale, la poliție și la pompieri.

„Este ca un film de groază. Dacă nu este copilul nostru, este cineva pe care îl cunoaștem. Sunt vecinii noștri”, a declarat Roza Arizmendia.

Melissa Arredondo era la serviciu, la un magazin din cartier, când a aflat despre atacul de la școală. Fiul ei, José, în vârstă de zece ani, se afla lângă încăperea în care a avut loc tragedia. Băiatul i-a povestit că cineva a spart un geam din spate și elevii s-au târât afară din clădire. Chiar și așa, Melissa și-a căutat timp de o oră copilul până a afla că este bine.

Mărturiile părinților din Uvalde, în urma atacului în care au murit 19 copii. La câteva ore după incident, unii dintre ei nu reușiseră să îi găsească
Hotnews

Ce spun vecinii despre tânărul care a provocat tragedia

Juan Diego Barrera, un vecin al bunicii suspectului, Salvador Ramos, spune că îl cunoștea pe tânăr de când avea 12 ani și că acesta a fost mereu tăcut și timid. Polițiștii au anunțat că Ramos și-ar fi împușcat bunica înainte de a deschide focul asupra școlii.

Vecinul a menționat că suspectul nu locuia cu bunica lui, dar o vizita des. El a lucrat cu mama lui Ramos la un restaurant local, iar tânărul și sora lui mai mare mergeau des și o așteptau pe femeie.

În atacul de ieri asupra școlii primare din orașul texan, și-au pierdut viața 19 copii. Suspectul a fost ucis de poliție.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro