Tudor Arghezi a reușit să inoveze stilistica românească. Datorită lui, limbajul poetic, a căpătat alte forme. I se poate atribui cea mai mare reformă a poeziei românești. Începuturile ideologiei moderniste se datorează criticului Eugen Lovinescu, conducătorul revistei „Sburătorul” şi al societăţii cu acelaşi nume. Acesta lansează direcţiile de modernizare ale literaturii române. Lovinescu numeşte modern orice formă novatoare a creaţiei artistice. Astfel, modernismul poate fi conceput ca un factor de progres în vederea sincronizării cu literatura europeană a vremii. Această sincronizare se realizează pe baza imitaţiei în concordanţă cu spiritul veacului. Evoluţia culturii nu se mai realizează pe baza unor forme moştenite. Și mai ales prin împrumutarea de forme noi care se dezvoltă pe fond propriu românesc. În vederea modernizării literaturii române, Lovinescu, propune ca poezia să evolueze de la epic spre liric. Tematica operelor literare să fie inspirată de viaţa citadină, să se intelectualizeze poezia.

Reclamă

Estetica urâtului

Estetica urâtului este o categorie, nu este un curent literar, romantismul este cel care-l cultivă. Spre deosebire de clasicism, care căuta armonia în liniile vizuale, romantismul valorifică frumusețea și armonia interioară. Antiteza frumos/urât, cultivă paradoxul. Din acestă împărțire se naște modernismul poetic. Tudor Arghezi va prelua această categorie a esteticii urâtului, cultivată de modernismul francez.

Modernismul  este un curent literar ce se manifestă la sfârşitul sec. al XlX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. Este desemnat ca opusul tradiţionalismului interbelic. Se manifestă ca un moment de ruptură faţă de vechile formule estetice şi însumează toate curentele post-romantice. Amintim curente ca simbolismul, expresionismul și curentele avangardiste. Se caracterizează prin ambiguitatea limbajului, construiește metafore șocante. Beneficiază de prozodie inedită (măsura de 9-11 silabe, rima împerecheată), strofe polimorfe. Pune accent pe ideea transfigurării socialului în estetic, în artă.

Charles Baudelaire (1821-1867) este un reprezentant de seamă al literaturii franceze. Poeziile sale sunt adunate aproape toate in volumul „Les Fleurs du mal”. Victor Hugo îl aduce ca personaj principal pe Quasimodo in romanul sau „Notre Dame de Paris”. Arthur Rimbaud este catalogat ca fiind unul dintre creatorii versului alb. În „Iluminatii” cultiva categorii psihice negative, gustul pentru categoria urâtului, imagini cadaverice și motive care amintesc de sfârșitul vieții.

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi s-a născut în Bucuresti 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind Ion N. Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine de la numele vechi al Argeșului, Argesis. Parafrazează titlul utilizat de Baudelaire și îl transformă în „Flori de mucigai”. Volumul său de versuri are la bază categoria estetică a urâtului. Opera: poet, prozator şi gazetar. „Cimitirul Bunavestire”, „Cuvinte potrivite, „Flori de mucigai”etc.

„Testament” de Tudor Arghezi

Poezia   „Testament”,   de   Tudor  Arghezi,   face   parte   din  seria   artelor   poetice  moderne interbelice, având rol de  manifest literar. Opera a fost publicată pentru prima dată în volumul intitulat „Cuvinte potrivite”, apărut în anul 1927. Arta poetică este un crez literar prin care poetul își transmite concepția sau viziunea asupra universului poeziei. Oferă idei legate și de procesului de creație. Prezintă idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume, rolul artei sale.

Poetul filtrează și transformă realitatea (chiar urâtă și dureroasă) în poezie ( sapa se schimbă în condei, brazda în călimară, graiul cu îndemnuri pentru vite în cuvinte potrivite, zdrențele în muguri și coroane, veninul în miere, bube și mucegaiuri în frumuseți și prețuri noi). Întâlnim un lirism subiectiv. Mărcile subiectivității fiind pronume la persoana I („străbunii mei”, „cartea mea”). Este redată și prin verbe la persoana I („nu-ți voi lăsa”, „am ivit”, „am prefăcut”). Ipostaza eului liric este cea a poetului responsabil, angajat social.

Tema poeziei

Reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual: îmbrăcând forma unei „cărți”. Textul poetic fiind conceput ca un monologal eroului literar. Simbolistica: cartea e o „treaptă”reprezintă un pas al maturizării. Poezia ajută ca realitatea crudă să se transforme în artă („din bube mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”). Oferă o dublă viziune despre lume. Prima, legată de estetica urâtului. Conform căreia se poate crea artă din orice aspect al realității (chiar și din cele mai puțin frumoase). A doua, prezintă rolul de făuritor al poetului. Un poet care cultivă în creația sa efortul personal pentru a filtra și transmite sentimentele poporului său.