Două teorii despre realitate de o să-ți fugă pământul de sub picioare

Două teorii care te pun pe gânduri. Tragediile și bucuriile tale ar fi doar o minciună, limitările tale ar fi create de cineva, nimic din ce trăiești nu ar fi adevărat. Sunt câteva premise care te pot înfiora, distopia și utopia sunt fenomene care se manifestă de foarte mult timp.

Solaris (1961)

Prima din cele două teorii este legată de Solaris. Este un roman scris de polonezul Stanisław Lem în care se prezintă o situație prin care omul ar trebui să comunice cu ceva extraterestru. Este de fapt o incapacitate de a vorbi cu tine însuți.

 

Solaris este o planetă îndepărtată pe care oamenii încearcă să o studieze. Este acoperită în întregime de un ocean, care mai târziu se va demonstra că este un organism viu. Se pare că materia din care este făcut are capacitatea să reproducă unele dintre cele mai arzătoare amintiri ale tale.

Dacă la început cercetătorii umani fac diverse teste, se pare că mai departe, oceanul este cel care îi va testa pe fiecare în parte. Extraterestul-planetă testează limitele minților savanților prin confruntarea cu cele mai dureroase amintiri ale lor.

Kelvin, personajul principal, este pus față în față cu amintirea soției sale care a murit. Suicidul ei a reușit să-l schimbe total. Pus față în față cu această nouă femeie oscilează mereu între luciditate și nebunie. Suferința unei noi pierderi a persoanei iubite este insuportabilă.

Se pare că această întruchipare va ajunge să capete propria-i rațiune și de fapt ea este cea care se va rupe de el. Este un imaginar tulburător, suferința personajului se naște dintr-o plăsmuire. Când își dă seama că ea se sacrificase pentru el, nu poate concepe faptul că aceasta nu ar fi o persoană.

Un om creat parcă de un Dumnezeu extraterestru, crud, care dorește să se joace puțin cu propria-i creație. Nu poți rămâne insensibil, cu atât mai mult când te gândești că Dumnezeul nostru, ar putea fi un creator la fel de meschin. Filmul este o capodoperă care te va cuceri mai mult decât cartea în sine (vezi foto).

Simulacron-3 (1964)

A doua din cele două teorii este legată de Simulacron. Este un roman științifico-fantastic scris de Daniel F. Galouye. Teoria acestui roman este că lumea ar fi de fapt un fel de realitate virtuală. Simulacron 3 este de fapt un oraș simulat pentru a se putea face mai multe studii de piață, astfel omul ar scăpa de toate sondajele de opinie.

Creatorul simulatorului, Hannon Fuller, moare într-un mod misterios, colegul său. Douglas Hall, încearcă să afle mai multe despre această întâmplare stranie și descoperă că nici realitatea lui nu este una adevărată. Potrivit acestei teorii, realitatea simulată este o ipoteză conform cărei realitatea ar putea fi o simplă simulare pe calculator, iar cei care trăiesc în ea nu pot să sesizeze asta.

Se pare că este un cerc vicios și creația reușește să-și demascheze creatorul. Unul dintre cele mai teribile aspecte al acestei filosofii distopice este că, toți cei care nu știu să profite de acest fapt, sunt mai curând victime. S-au făcut foarte multe ecranizări ale acestei cărți.

Teorii cu privire la simulări și fantasme au generat foarte multe opere de artă. Ce este chinuitor în toată această idee incredibilă? Tocmai problema umanității, din moment ce simulăm niște oameni, nu încălcăm libertatea acestora? Ne putem juca oricum cu un asemenea experiment meschin?

 

Lasă un răspuns

Robert Powell, suferințe crunte pentru a juca rolul lui Iisus. A fost nevoit să mănânce doar alune ca să slăbească enorm

Actorul din filmul „Patimile lui Hristos” atins de blestemul interpretării