Reclamă

Serialul Game of Thrones a avut un succes uriaș și un sezon de opt destul de controversat.  A trecut deja un an și actorii au fost incluși într-o serie de proiecte emoționante de televiziune și film – iar în acest moment, mulți încă așteaptă lansarea.

În ce proiecte mai joacă actorii din Game of Thrones

Deși lumea simte lipsa lui Jon Snow și Daenerys, dar și a celorlalți actori ai seriei, vestea bună este că îi puteți revedea în alte proiecte.

Emilia Clarke

După ce a jucat-o pe mama dragonilor, Daenerys Targaryen în Game Of Thrones, Emilia a continuat să joace în filmul festiv Last Christmas, alături de Henry Golding. Ea s-a alăturat și thriller-ului Above Suspicion, unde joacă alături de Jack Huston. Filmul se bazează pe cartea de ficțiune cu același nume a lui Joe Sharkey.

Kit Harington

Kit l-a jucat pe iconicul Jon Snow în franciza HBO încă de la început. De atunci, el a obținut un rol  în următorul film The Eternals, un film de super eroi bazat pe benzile desenate de la Marvel. El îl interpretează pe Dane Whitman, alias Black Knight și se alătură unei distribuții care îl include și co-starul lui Game Of Thrones, Richard Madden. Filmul ar urma să apară în februarie 2021.

Maisie Williams

Maisie a fost ocupată după ce și-a luat la revedere personajul ei Arya Stark. La scurt timp după încheierea seriei, ea a devenit judecător invitat al primului sezon din Drag Race,  a lui RuPaul. De asemenea, a jucat un rol și în filmul The New Mutants, un horror american. Acesta urmează să fie lansat la sfârșitul acestui an. În plus, fanii Game Of Thrones se pot aștepta să o vadă pe Maisie și în noul serial thriller Two Weeks to Live, unde joacă alături de Sian Clifford. Serialul se va lansa în 2020.

Lena Headey

Lena Headey care a interpretat-o pe celebra Cersei Lannister a obținut roluri în două filme care se vor lansa la sfârșitul acestui an. Primul, intitulat Twist este o dramă britanic, regizat de Martin Owen. Și se bazează pe romanul lui Charles Dickens din 1838, Oliver Twist. Ea se alătură lui Michael Caine, Ritei Ora și lui David Walliams.Celălalt film este un thriller de acțiune regizat de Navot Papushado, în care Lena joacă alături de Karen Gillan, Angela Bassett și Michelle Yeoh.

Peter Dinklage

Peter are o serie de proiecte interesante în pregătire de la plecarea din Game Of Thrones, unde l-a interpretat Tyrion Lannister. În primul rând, el joacă în viitorul thriller I Care A Lot, care este în prezent în post-producție și urmează să fie lansat la sfârșitul acestui an. De asemenea, își împrumută vocea și lui Phil Betterman pentru The Croods 2. Peter a fost distribuit și în The Thicket and Brothers. De asemenea, s-a anunțat că Peter va juca și în filmul de acțiune The Dwarf.

Jason Maoma

Jason Maoma care l-a jucat pe celebrul Khal Drogo, are acum un rolul principal în serialul Apple TV. În noua serie acțiunea se desfășoară în viitorul îndepărtat, unde rasa umană și-a pierdut simțul vederii. Seria a fost reînnoită pentru un al doilea sezon. De asemenea, el va avea un rol în următorul film Dune, care urmează apară în cinematografe în decembrie.  Și în Sweet Girl, un thriller care va fi lansat anul viitor. Și, bineînțeles, Jason va deveni din nou iconicul Aquaman pentru continuarea sequel-ului în 2022.

Sophie Turner

Sophie Turner care a jucat rolul Sansei Stark, este acum personajul principal din noul serial TV Survive, care a debutat luna trecută. Spectacolul, care se bazează pe romanul cu același nume al lui Alex Morel. Și urmărește singurii supraviețuitori ai unui accident de avion care se izolează pe un munte acoperit de zăpadă.

Isaac Hempstead Wright

Isaac a apărut când personajul său Bran Stark a revendicat Tronul de Fier. Actorul urmează să apară în filmul Sci-Fi, Voyagers, alături de Colin Farrell, Fionn Whitehead și Lily-Rose Depp, care o să apară în cinematografe în noiembrie. Isaac va face parte și din filmul Blue Mauritius.

Nikolaj Coster

După ce l-a jucat pe Jaime Lannister în franciza HBO, Nikolaj a filmat pentru thriller-ul The Silencing, regizat de Robin Pront. El a apărut și în Krudttønden (cunoscut și sub numele de The Day We Died), un film despre evenimentele din jurul atacurilor teroriste din Copenhaga din 14 și 15 februarie 2015.

 

Iain Glen

După ce a interpretat pe Jorah Mormont în Game Of Thrones, Iain a primit trei roluri în trei filme – What about Love, The Windermere Children și Black Beauty. Filmările pentru ultimul film au început în octombrie 2019. În timp ce primele două sunt în prezent în post-producție. Iain a jucat și în serialul Bruce Wayne, care a avut premiera anul trecut.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro