Autor: Ferentz Sebastian

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

Artista Alexandra Stan a trecut prin momente cumplite. Vedeta chiar s-a gândit să-și ia viața de două ori din cauza problemelor ce nu îi mai dădeau pace. Alexandra Stan mărturisește că nu mai găsea vreun motiv să trăiască, iar momentul în care își dorea să-și încheie socotelile cu viața se întâmpla pe vremea când era într-o relație cu Marcel, fostul său impresar. În momentul în care a avut gânduri necurate, artista se afla în Elveția la un concert și luase pastile. Cel care a venit să îi spună să bea multă apă și să vomite a fost chiar tatăl său.…

Read More

La nici trei luni distanță din momentul în care a început să prezinte Știrile Kanal D de la ora 07:00, Cristina Mihaela Dorobanțu a și fost înlocuită. Din 23 mai, cea care le va aduce telespectatorilor principalele știri ale zilei va fi nimeni alta decât Simona Pătruleasa. „E foarte important modul în care îți începi ziua..”  „Mă bucur să fiu în faţa telespectatorilor în fiecare dimineaţă. E foarte important modul în care îti începi ziua. Aşa că, alături de echipa Ştirilor Kanal D, le voi oferi celor care ne privesc tot ceea ce au nevoie pentru a fi informaţi şi…

Read More

Deoarece îmbătrânirea începe din interior spre exterior, este logic să începeți să vă îngrijiți pielea din interior spre exterior mâncând corect. Așa că, prin intermediul acestui articol veți afla care sunt cele mai recomandate alimente atunci când îți dorești o piele tânără. Pește Peștii care sunt bogați în acizi grași omega-3 (somon, macrou, hering, sardine, ton) sunt esențiali pentru o piele sănătoasă și strălucitoare. Acizii grași Omega-3 mențin pielea suplă și hidratată și reduc inflamația. Acești pești sunt, de asemenea, o sursă bună de vitamina E antioxidantă, precum și de zinc, un  mineral de vindecare a rănilor care ajută la scăderea acneei…

Read More

Florin Piersic Jr. a vorbit despre legătura pe care o are cu tatăl său, maestrul Florin Piersic. Băiatul provine din relația marelui actor cu Tatiana Iekel. Se pare că cei doi nu au o relație atât de apropiată, după cum chiar fiul îndrăgitului actor declară. Cu toate acestea, Florin Piersic Jr. spune că își iubește tatăl, în ciuda faptul că nu petrec atât de mult timp împreună, iar relația lor nu este tocmai una sudată. Între cei doi s-a produs o ruptură care nu poate fi reparată. „Noi nu am avut o relație reală…..” „Există undeva o ruptură, care nu…

Read More

Liviu Vârciu și Anda Călin formează un cuplu de aproape cinci ani de zile, iar toată lumea se întreabă când cei doi îndrăgostiți își vor uni destinele. Într-un interviu pe care l-a acordat de curând, Liviu a răspuns și la această întrebare ce se află pe buzele tuturor. Liviu Vârciu mărturisește în spirit de glumă că se va însura cu iubita sa, Anda Călin, în momentul în care vor putea pleca de acasă doar ei doi. Prezentatorul tv este îndrăgostit până peste cap de aceasta, iar marele eveniment încă nu este programat, dar Liviu face promisiuni că la un moment…

Read More

Theo Rose este pe cai mari! Artista a semnat cu postul de televiziune Pro TV. În viitor aceasta va fi implicată în mai multe proiecte televizate la acest post de televiziune, având în vedere că perioada contractului este de trei ani. Cât despre noul său proiect de la Pro Tv, Theo Rose nu a vrut să dea foarte multe detalii legat de acesta. Singurul detaliu pe care l-a oferit a fost că nimeni nu s-ar fi gândit ca ea să facă parte dintr-o astfel de emisiune. În orice caz, vedeta este în culmea fericirii că s-a alăturat acestui trust tv.…

Read More

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de mai bine de 10 ani de zile. Cei doi și-au unit destinele în anul 2015. Acum, la șapte ani distanță de la marele eveniment, Adela Popescu a povestit un detaliu mai puțin știut din ziua nunții. Se pare că Adela Popescu a adormit în ziua în care ea și Radu Vâlcan s-au căsătorit. Nu o spunem noi, ci chiar prezentatoarea de televiziune. Aceasta s-a retras discret, iar preț de 10 minute a tras un pui de somn. Adela Popescu: „Da, am dormit…” „Acum ce să fac. Să vă zic marele secret. Nu…

Read More

Migdalele sunt foarte hrănitoare și bogate în grăsimi sănătoase, antioxidanți, vitamine și minerale. De asemenea, migdalele sunt bogate în fibre, proteine ​​și diverși nutrienți importanți. Totodată, consumate zilnic acestea îți aduc o serie de beneficii pentru sănătate. Beneficiile migdalelor pentru sănătate includ scăderea nivelului de zahăr din sânge, scăderea tensiunii arteriale și scăderea nivelului de colesterol. De asemenea, pot reduce foamea și pot promova pierderea în greutate . Reduce acneea Potrivit unui studiu, pacienții cu acnee severă prezentau cu aproximativ 9% mai puțină vitamina E în sânge. Consumul de migdale pentru a  îmbunătăți starea pielii este o cură tradițională de lungă durată, din Orientul Mijlociu,…

Read More

Între Raluca Bădulescu și soțul său, Florin se pare că a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au întâlnit în urmă cu 13 ani, iar de atunci și-au dat seama că sunt suflete pereche. Vedeta încă își aduce aminte ce detalii au fermecat-o la soțul său pe vremea în care s-au întâlnit. Cei doi s-au cunoscut la final de vară într-o destinație exotică, Ibiza. Raluca mărturisește că a fost atrasă de ceea ce îi transmitea bărbatul, de la felul în care arăta, până la felul în care era îmbrăcat acesta. „Avea un aer special..” „Ochii, privirea, atitudinea, comportamentul, imaginea…

Read More

Actrița Anca Pandrea a făcut declarații halucinante. Aceasta a dezvăluit ce a făcut în noaptea în care partenerul său de viață a decedat. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2012 Iurie Darie a decedat, iar cea care i-a stat alături timp de 26 de ani a dormit cu trupul său neînsuflețit în brațe. Anca Pandrea mărturisește că pentru ea Iurie Darie nu a murit. În fiecare cameră păstrează zeci de poze cu regretatul actor pentru a-i păstra vie amintirea. „Atât de mult l-am iubit..” „Am dormit o noapte cu trupul lui mort în brațe, atât de mult l-am iubit!…

Read More

Așa cum v-am obișnuit și în această zi v-am pregătit câteva bancuri care vă vor face să vă simțiți cu mult mai bine după ce le veți citi. Starea dumneavoastră de spirit se va schimba  în foarte bine. În primul dintre bancuri veți afla cum s-au descurcat doi tineri proaspăt căsătoriți în momentul în care trebuiau să facă dovada purității tinerei abia căsătorite. În cel de-al doilea banc descoperiți motivul pentru care Ion care de unul singur dulapul, dar și ce făcea Vasile, cel care trebuia să-l ajute în tot acest timp. În ultimul banc, o bătrânică ne oferă „rețeta”…

Read More

Artista Alexandra Ungureanu a declarat în cadrul unei emisiunii că a fost implicată într-o relație toxică. Timp de doi ani a durat această relație cu probleme, timp în care artista și fostul iubit s-au tot despărțit și împăcat pentru că nu puteau să trăiască unul fără celălalt. Vedeta spune că între ea și fostul partener era o chimie extraordinară și nu știe dacă va putea trece vreodată peste acest lucru. „Ultima relație a fost una toxică. Vreo doi ani și ceva cu pauze. Adică ne-am împăcat și ne-am despărțit pentru că nu puteam trăi unul fără altul, dar nici unul…

Read More