Autor: Cristian-Laurențiu Roșca

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

Adelina Pestrițu se confruntă cu o situație nu tocmai plăcută. Astfel, vedeta a decis să vorbească public desprea ea. Toată mascarada a început de când nașul ei de cununie a început să aibă probleme cu oamenii legii. Acesta a fost acuzat de trafic de droguri. Astfel, vedeta a ținut să clarifice lucrurile în legătură cu acesta. Daniel Rafte nașul de cununie al Adelinei Pestrițu a ajuns în arestul poliției, pe data de 24 septembrie. Așadar, bărbatul în cauză va petrece 30 de zile în spatele gratiilor. Astfel, Adelina a decis să clarifice situația în legătură cu nașul ei și să…

Read More

Este mierucuri și deja ne aflăm la mijlocul săptămânii. Mai sunt doar două zile care ne despart de weekend-ul relaxant. Așadar, ca să înveselim puțin atmosfera vă prezentăm bancul zilei. Sigur o să râdeți cu poftă. Bancul zilei O profesoară care nu prea vede și-a pus elevii să învețe o poezie. Astfel, ea a ales pe cineva din clasă ca să poată recita poezia. Însă, se pare că nu era un elev. Când vei auzi continuarea, sigur te vei prăpădi de râs! O profesoară, mai chioară de felul ei, strigă: – Hei tu, cel de acolo din spate de lângă…

Read More

Anca Dinicu este una dintre cele mai talentate actrițe de la noi din țară. Anca a câștigat admirația fanilor prin simțul său al umorului dezvoltat. Iată ce propunere i-a făcut Horia Brenciu actriței. De când a urcat pentru prima oară pe scena de teatru alături de Stela Popescu, Anca Dinicu a știut că va deveni actriță. În ultimii ani, artista a fost văzută tot mai puțin pe micile ecrane din România. Ea a participat la diverse emisiuni și proiecte de la Antena 1. Totodată, Anca Dinicu este foarte căutată de către regizorii și producătorii români, pentru a juca în diverse…

Read More

S-a aflat cine este românul cu care Nadia Comăneci a vrut să se căsătorească. În prezent, Nadia Comăneci este un nume cunoscut în toată lumea, mai ales după minunile pe ccare le-a făcut la Jocurile Olimpice de la Montreal, în anul 1976. Pe cât de împlinită era din punct de vedere profesional, pe atât de tristă era viața ei personală. Nadia Comăneci nu a avut o viață personală tocmai frumoasă. Situația ei parcă se agravase după succesul de la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal. Cu toate că atunci câștigase multe medalii, viața ei a luat o întorsătură urâtă.…

Read More

Luis Gabriel și Haziran au devenit părinți în urmă cu trei luni. Cei doi sunt fericiți din cale afară, iar micul lor fiu le face fiecare zi mai frumoasă. Nu mulți știu, însă se pare că Haziran a suferit de depresie post-natală. Iată cum a reușit partenera de viață a lui Luis Gabriel să treacă peste acest moment din viața ei. Haziran este o mămică fericită și împinită. Partenera de viață a lui Luis Gabriel este din ce în ce mai fericită pe zi ce trece. Motivul fericirii? Fiul ei Joseph îi face viața mai frumoasă, iar tot ea este…

Read More

Jador este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară. De asemenea, se pare că artistul este cunoscut ca fiind drept și magnetul femeilor, mai ales datorită aspectului său fizic. Ei bine, recent, se pare că mai multe doamne trecute de prima tinerețe, i-au dedicat artistului mai multe declarații de dragoste.  Pe lângă faptul că Jador este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, artistul este și un adevărat magnet pentru femei. După zvonurile legate de viața sa amoroasă, se pare că mai multe doamne au trecut la treabă și i-au dedicat acestuia…

Read More

O singură zodie din horoscop va avea parte de un final de an din belșug. Luna octombrie va aduce foarte multe surprize. Dacă până acum, nativii acestei zodii se simțeau ghinioniști, ei bine, peste câteva zile norocul îi va lovi instant. Despre ce nativi este de fapt vorba. Luna octombrie aduce schimbări foarte mari și importante pentru o singură zodie din horoscop. Nativii acestei zodii vor avea un final de an plin de belșug. Mai mult, aceștia vor fi luați prin surprindere de cadourile și lucrurile frumoase de care vor avea parte. Mai pe scurt, acest final de an le…

Read More

Vești nemaipomenite pentru români, mai exact pentru șoferi! După situația de criză a scumpirii carburanților, benzina și motorina s-au ieftinit, din nou. Astfel, șoferii pot alimenta mai ieftin începând de astăzi, 27 septembrie, la orice stație de carburanți Petrom. În sfârșit a trecut perioada în care șoferii s-au plâns de prețul imens al carburanților atunci când trebuiau să își alimenteze mașina. Așadar, recent, prețurile carburanților au început să scadă în mai toată țara. Spre exemplu, stațile Petrom din Capitală au început să scadă prețul carburanților masiv. Prețul carburanților a început să scadă A fost o perioadă foarte tensionată pentru români…

Read More

Anamaria Ferentz este extrem de entuziasmtă de faptul că l-a întâlnit, în persoană pe președintele Klaus Iohannis. De asemenea, Anamaria s-a întâlnit și cu soția acestuia, Prima Doamnă a României. Cei 3 s-au întâlnit la un eveniment din Statele Unite ale Americii. Iată ce a declarat artista în legătură cu președintele României.  Anamria Ferentz trăiește o viață ca în povești, la care mulți oameni visează. Ea se simte ca în al noulea cer alături de iubitul ei. Acuma, Anamaria este stabilită peste Ocean, alături de partenerul ei de viață, un afacerist american. În urmă cu puțin timp, Anamaria i-a întâlnit…

Read More

Nu există român care să nu fi auzit măcar odată de Andreea Esca. Ea este emblema PRO TV-ului. Mai pe scurt, Andreea Esca nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acum, la cei 50 de ani ai săi și cei doi copii, prezentatoarea de știri își ține viața privată departe de ochii curioșilor, dar și a camerelor de filmat. Iată însă un detaliu pe care cu siguranță nu îl știai desprea ea. La cei 50 de ani ai săi, Andreea Esca lucrează prezintă știrile PRO TV de mai bine de 20 de ani. Chiar dacă acum nu există român care…

Read More

Romică Țociu și Palada sunt unii dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară. Cei doi au distrat publicul românesc de zeci de ani. Succesul se cunoaște în sumele pe care le încasează pentru doar 60 de minute de spectacol. Așadar, partenerul de scenă al fostului concurent de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a oferit detalii în legătură cu tariful despre eveniment. Cornel Palade iși Romică Țociu sunt parteneri de scenă de mai bine de 33 de ani. De multe ori s-au auzit despre ei că au ajuns la cuțite, însă spre fericirea fanilor, cei doi au…

Read More

Este marți, a doua zi a săptămânii. Ne îndreptăm cu pași mici, dar repezi către weekend. Trebuie doar să mai avem puțină răbdare până când ne vom relaxa și vom uita de stresul și grijile din această săptămână. Așadar, cu ocazia acestei zile vă prezentăm bancul zilei. Sigur veți râde cu gura până la urechi. Bancul zilei O femeie se duce la un salon de înfrumusețare și îi cere manichiuristei să îi facă unghiile ca cele ale lui Britney Spears. Când vei auzi continuarea, sigur vei râde cu gura până la urechi! Într-un salon de frumusețe: – Să-mi faceți manichiura…

Read More