A fi sau a nu fi Mihai Eminescu. Poetul a intuit teoria relativității

Versurile frumoase ale poemului „Luceafărul” ne spun mai mult decât am putea crede la prima vedere. Dincolo de frumusețea versului se află o realitate științifică. Și se va regăsi în celebra teorie a lui Einstein, câteva decenii mai târziu. Astfel, aflăm de la fizicianul Cristian Presură, că figurile de stil sunt indici care ne pot timite către controversata teorie din istorie.

Poemul nu face nimic altceva decât să redea în formă poetică formula teoriei relativității: E=mc2 . Fizicianul a descoperit, la sugestia unui prieten, că versurile din poemul „Luceafărul” ar conține teoria luminii descrisă de Einstein.

„Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.”

Călătoria de mii de ani

Este sugerată o călătorie de mii de ani lumină, care, pentru Luceafăr durează câteva clipe: „Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe”. Cu alte cuvinte aici este vorba despre dilatarea timpului. Am putea călători distanțe de mii de ani fără să îmbătrânim pentru că timpul trece mai încet cu cât viteza este apropiată de viteza luminii.

Însă vorbim despre o viteză mult mai mare decât cea a luminii. Pentru că ni se spune că pentru Cătălina au trecut doar câteva zile sau săptămâni. Dacă ar fi călătorit cu viteza luminii, călătoria ar fi durat mii de ani, Cătălina nu ar mai fi fost în viață. Lucru imposibil pentru teoria relativității. Teoria relativității descrisă de Einstein extinde teoria lui Newton cu privire la gravitație. Aceasta descrie gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului, teoria aceasta are implicații astrofizice uriașe.

Regăsim, totuși elemente specifice gândirii lui Einstein în nuvela „Sărmanul Dionis”, textul de mai jos prezintă o idee de bază a teoriei lui Einstein, relativitatea spațiului:

„Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, şi toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi. Presupunându-i dotaţi cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul şi în proporţiile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim înmiit de mare ― acelaşi lucru. Cu proporţii neschimbate o lume înmiit de mare şi alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Şi obiectele ce le văd; cât de mari sunt ele absolut? Cine ştie dacă nu trăim într-o lume microscopică şi numai făptura ochilor noştri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem?”

Einstein, ca om de știință, s-a limitat la capacitatea oferită de realitate. Pe când, Eminescu, ajutat de imaginație a reușit să străbată un drum pe care matematica nu a reușit. Poezia „Cu mâine zilele-ţi adaogi” are un vers care ar putea sugera ideea că istoria este doar o clipă:

„Clipa sprijină veşnicia

Trimiterile de natură științifică din lirica eminesciană nu sunt ceva neobișnuit, fizicianul a reușit să descopere chiar și o referire la atom, în gândurile „Sărmanului Dionis”:

“Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispoziţiunii lui, o clipă de timp în împarţiabilitatea sa infinitezimală, care nu încetează în veci. În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit !”

Pitagora

Un cuvânt cu trimiteri profunde, spre filosofie, matematică și fizică deopotrivă: „atome”. Pitagora, filosof și matematician antic grec, care vedea spațiul ca pe ceva numărabil, punctual. O monadă care stă la baza existenței. Pe de altă parte este o formă literară a legăturii teoriei relativităţii lui Einstein cu mecanica cuantică.

Departe de a se hazarda, Cristian Presură menționează faptul că intuiția poetică a lui Eminescu este cu mult deasupra nevoințelor estetice. Cu alte cuvinte, gândirea acestuia chiar atinge punctul necesar al abstracțiunii pentru a surprinde detaliile surprinzătoare legate de fizica teoretică.

Lasă un răspuns

TRAGEDIA trăită de Bianca Sârbu. Soțul ei a murit lângă ea pe scenă, iar ea a continuat să cânte

Sursa foto: filmdaily.co

10 trucuri de frumusețe coreene pe care orice femeie trebuie să le știe