La început de săptămână, temperaturile vor scădea în mai toată țara, acestea fiind situate între 15 și 22 de grade celsius. Cerul va fi mai mult noros în Carpații Meridionali și în Munții Banatului unde vor fi ploi slabe de scurtă durată pe parcursul acestei zile. Vântul va sufla slab până la moderat, având intensificări în sudul Banatului.

În partea de est a României vor fi 16 grade la Iași, 15 grade celsius se vor înregistra la Suceava, 19 grade sunt prognozate la Galați, iar la Constanța vor fi 19 grade celsius în termometre la începutul acestei săptămâni.

Sursa: Social media

În vestul ţării se vor înregistra 22 de grade la Oradea și 22  la Timișoara. Ȋn centrul țării vor fi 19 grade la Cluj-Napoca, 20 de grade celsius se vor înregistra la Sibiu, 18 grade vor fi la Braşov, iar la Miercurea Ciuc  se vor înregistra 17 grade celsius, astăzi, 10 octombrie.

Vremea astăzi în București

La început de săptămână, vremea în Capitală va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla cu o intensitate de 15 km/h dinspre E, atingând la rafală chiar 35 km/h. Temperatura maximă a acestei zile va fi de 20 de grade celsius.

La noapte, cerul va fi mai mult noros, însă nu există șanse de a se înregistra precipitații. Vântul va sufla cu 9 km/h, iar temperatura minimă din această noapte va fi de 7 grade celsius.

Vremea mâine în țară

Mâine, 11 octombrie, cerul va fi predominant noros în majoritatea regiunilor din țară. Probabilitatea de a se înregistra precipitații va apărea doar  în sud-vestul, centrul și nordul țării. Temperaturile maxime de mâine se vor încadra între 16 și 22 de grade celsius.

Vremea miercuri în țară

La mijloc de săptămână, temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru data la care ne aflăm, acestea fiind cuprinse între 16 și 22 de grade celsius. Vor fi precipitații sub formă de ploaie doar în centru, nord-estul țării și la munte.