Postul Paștelui este perioada sfântă în care cei mai mulți creștini renunță la alimentele ce provin de la animale. Peste 40 de zile durează postul, iar gospodinele trebuie cât fie cât mai creative în privința preparatelor. Dacă iubești ciorba de perișoare și credeai că nu se poate găsi o alternativă, te-ai înșelat.
Cu siguranță nu te-ai gândit la acest lucru. Ciorba de perișoare poate fi gătită și mâncată în perioada postului fiindcă nu conține niciun pic de carne. Astfel, chifteluțele folosite sunt făcute din ciuperci.
Ingrediente
- o ceapă mare
- un ardei kapia roșu
- 200 gr varză proaspătă tocata
- 1 borcan legume pentru ciorbe
- 3 linguri ulei de floarea soarelui
- 1/2 cutie roșii pasate
- 2,5 l apa plată
- sare si piper după gust
- 1 foaie de dafin
- 500 gr ciuperci
- 7 linguri cu vârf de faina alba
- 1/2 linguriță turmeric
- busuioc uscat
- 3 linguri ulei
- verdeață (mărar, pătrunjel, țelină)
Mod de preparare
Ceapa și ardeiul se spală, se curăță și se taie cubulețe. Acestea se vor pune la călit în ulei timp de cinci minute. Se adaugă varza tocată, borcanul cu legume pentru ciorbe, apa, sare, piper și foaia de dafin și se lasă la fiert.
Pentru prepararea perișoarelor, vom spăla și curăța ciupercile. Ele se vor fierbe în apă cu un vârf de sare timp de 10 minute. Când s-au fiert, se scot și se pun într-un robot de bucătărie pentru mărunțire.
Ciupercile se vor amesteca cu făina, pudra de turmeric, busuioc uscat, sare și piper Se mai adaugă la final 3 linguri de ulei și se amestecă până la omogenizare. Din compoziția formată se vor face perișoarele mai mici sau mai mari în funcție de preferințe. Acestea se pun în ciorbă cu ajutorul unei linguri. Se reduce focul și se fierb până vor ieși la suprafață.
Deasupra se mai pun și roșiile pasate, apoi mai lăsăm să dea în clocot de câteva ori și se oprește. Pentru un gust proaspăt, se taie verdeață și se pune în ciorbă.