Din fericire, fanii au 16 episoade de așteptat cu nerăbdare în sezonul viitor, în loc de 10 cum s-a întâmplat în sezonul patru.

Deocamdată, nu avem o dată de lansare, mai ales că multe producții au fost oprite din cauza pandemiei.

Sezonul patru a fost lansat în mai 2019 și a fost prima dată când Lucifer a fost difuzat pe Netflix după ce FOX a anulat seria în 2018, așa că fanii sperau ca sezonul cinci să fie lansat tot în luna mai.

Joe Henderson, unul dintre producătorii serialului, a postat recent un mesaj pe Twitter și le-a transmis fanilor că pentru moment, data lansării este în ceață. El a explicat că au existat câteva „piedici” post-producție din cauza pandemiei și speră să poată avea mai multe detalii în curând.

Totuși, cum sezonul 5 este împărțit în două părți, Netflix ar putea lansa prima parte spre sfârșitul anului 2020, iar cea de-a doua parte la începutul anunui 2021.

De asemenea, zvonurile spun că am putea avea și sezonul 6.

Ce se va întâmpla în sezonul 5 din Lucifer?

La sfârșitul sezonului patru Lucifer s-a întors în iad, lăsând-o în urmă pe Chloe Decker.

Lucifer a fost a devenit vulnerabil, cu cât a rămas mai mult în lumea oamenilor, cu atât mai mulți demoni au ajuns, provocând Iadul pe Pământ.

Sezonul cinci din Lucifer ar putea merge în numeroase direcții. De exemplu, Lucifer ar putea să-și asume riscul și să se întoarcă pe Pământ sau Chloe s-ar putea aventura în iad pentru a se alătura lui Lucifer.

În acest moment, membrii distribuției și o parte din membrii echipei au oferit câteva indicii despre ce se va întâmpla în sezonul final pe conturile lor de socializare.

Valerie Morehouse, care lucrează ca antrenor vocal în cadrul showlui a dezvăluit recent că Ellis și Brandt vor cânta în acest sezon.

Ea a postat o fotografie cu ea și Ellis repetând. În fotografie, Ellis ține o chitară și pare să cânte.

Episodul 10 al serialului va fi un episod muzical, iar episodul patru va cuprinde și câteva spectacole muzicale.

Revenind pentru ultimul sezon al lui Lucifer este Inbar Lavi care a jucat-o pe Eve.

La sfârșitul sezonului patru, Eve a lăsat LA în urmă, frângdu-i inima lui Maze, deci de ce a  revenit Eve în LA?

Multe întrebări au nevoie de răspunsuri, însă fanii vor trebui să mai aștepte pentru a afla.