Reclamă

În plin sezon rece în care numărul cazurilor de gripă a explodat, alimentația are un rol esențial. Supa de pui cu găluște sau tăieței este cu siguranță felul de mâncare  ideal pentru aceste momente. Cum procedezi însă ca supa să fie clară, plină de găluște pufoase?

Secretele celor mai pufoase găluște

Supa de pui este considerat un aliat bun în lupta cu răcelile. Ideală pentru copii și adulți deopotrivă, aceasta are și un aport nutrițional excelent. Când vine vorba de pregătirea ei, multe persoane nu reușesc să obțină rezultatul dorit. Găluștele pot ieși prea tari, iar supa tulbure. Ei bine, pentru a scăpa de acest stres este ideal să ai în vedere aceste secrete.

Pentru găluște pufoase este ideal să porționezi amestecul de griș și ou după această regulă. Cântărește oul fără coajă și adaugă peste el tot atâtea grame de griș. Amestecă energic și lasă totul la odihnit timp de 5-10 minute. Particulele de griș își vor dubla volumul. După acest pas poți începe să pregătești găluștele.

După ce le-au adăugat rând pe rând în supă, toarnă peste ele un pahar de apă rece. Este secretul celor mai pufoase găluște! Bunicile și străbunicile apelau la acest truc, datorită căruia nu dădeau greș niciodată.

De teama de a nu avea rezultate arătoase, multe gospodine aleg să fiarbă găluștele separat de supă. Acest lucru nu va fi necesar dacă respecți proporțiile de griș și de ou pentru găluște pufoase.

De altfel, este ideal să folosești ouă de țară pentru o supă de pui cu găluște delicioasă. Dincolo de gust, culoarea acestora va fi de un galben intens.

Pentru ca supa de pui să îți iasă perfect transparentă este necesar să acorzi atenție primei etape de pregătire a acesteia. După ce ai pus carnea la fiert, ai grijă să aduni cu ajutorul unei palete de bucătărie toată spuma care se ridică deasupra. Totodată, leguma adăugată în supă care poate tulbura apa este ceapa. Diminuează timpul de fierbere al acesteia. O poți lăsa în oala cu supă doar 10 minute din timpul de fierbere pentru un plus de gust. Dacă ceapa ajunge la momentul în care devine transparentă, supa va fi în mod cert, tulbure.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro