Reclamă
Reclamă

Mersul la psiholog încă este privit ca o anormalitatea. Din diverse cauze oamenii evită terapia. Problema și mai mare este faptul că îi critică și pe cei care apelează la ajutor specializat. 

Experții în domeniu trag un semnal de alarmă cu privire la inteligența relațională. Cuplurile care merg la terapie sunt în număr foarte mic, lucru care nu face decât să le mențină problemele din relațiile pe care le au.

Mersul la psiholog, o problemă națională

Gáspár György este președintele și membrul fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. În cadrul unui interviu pe care l-a oferit presei românești, acesta a vorbit despre teama cuplurilor de a merge la terapie.

social media

,,Din păcate, terapia de cuplu este printre cele mai puțin accesate servicii de sănătate mintală și relațională.

Reclamă

Iar asta indică și o lipsă de promovare a acestui tip de intervenție psihologică, dar și o teamă foarte mare a românilor față de intimitate.

Terapia de cuplu te obligă sub o formă sau alta să-ți privești partenerul în ochi, să fii sincer cu tine și să verbalizezi ceea ce îți este dificil de pus în cuvinte“, a declarat acesta, potrivit unica.ro.

De ce ar trebui să mergem la psiholog

Ținând cont de evoluția spectaculoasă din domeniul psihologiei, oamenii ar trebui să înțeleagă adevăratul rol pe care îl au psihologii.

,,Psihologii nu sunt ființe umane perfecte și nici nu dețin adevărul absolut. Rolul psihologilor nu este acela de a pune diagnostice și nici etichete.

De asemenea, că rătăciri ocazionale (mai mari sau mai mici) avem toți, chiar și experții în psihologie.

Sursa: Social media

Hai să le numim, într-un limbaj mai adecvat, „dezechilibre relative“ (fiindcă standardele normalității nu sunt și n-ar fi trebuit niciodată considerate „absolute“).

Dar asta nu înseamnă că nu suntem ființe extraordinare. Putem trăi împăcați cu viața. Nu suntem condamnați la suferință veșnică, din cauza copilăriei zbuciumate.

E păcat să nu profităm de toate descoperirile pe care le-a făcut psihologia și să ne privăm de posibilitatea de a ne redobândi starea de bine.“, a mai adăugat  Gáspár György, pentru sursa citată mai sus.

Reclamă
Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro