Robert Pattinson a spus că se simte destul de „picant” în legătură cu noul său rol, pe care îl consideră o provocare

Reclamă

Rolul lui Batman a fost jucat de actori mari în trecut

Robert Pattinson își va face debutul în rolul lui Caped Crusader în The Batman, care urmează să fie regizat de Matt Reeves. În trecut, rolul a mai fost jucat de actori de top precum, Christian Bale și George Clooney. Deși s-ar putea presupune că Robert simte presiunea de a da intra în pielea unui personaj atât de important.  Actorul a dezvăluit că este destul de încântat de faptul că îl va interpreta pe Bruce Wayne.

Actorul a fost intervievat de GQ  și a vorbit despre următorul său rol, unde a explicat:

Reclamă

„Cred că, uneori, dezavantajele – la care m-am gândit cu siguranță – par ca niște aspecte neplăcute.

„Îmi place foarte mult faptul că nu numai că există versiuni foarte, foarte bine realizate ale personajului care par destul de definitive, dar mă gândeam că există mai multe piese definitive ale personajului.”

,,Acest puzzle devine destul de satisfăcător”

După ce l-a urmărit pe Clooney în rolul super-eroului din Batman și Robin, trilogia Bale în The Dark Knight și pe Ben Affleck în Batman vs Superman, Robert a ajuns la o concluzie.

„Mă gândeam că a fost distractiv când a fost acoperit tot mai mult teren. Unde este decalajul? Ați văzut acest tip de versiune mai ușoară, ați văzut un fel de versiune mai roasă, un fel de versiune mai animalistică ”, a dezvăluit el.

,,Și acest puzzle devine destul de satisfăcător, să gândim: Unde este deschiderea mea? (…) Este diferit de când faci o parte și există posibilitatea ca nimeni să nu o vadă. Corect? În unele moduri, nu știu … Te face un fel de picant. „a mărturisit Robert Panttinson.

În timpul interviului pentru GQ, actorul a vrut să își demonstreze talentele de bucătar. În timp ce încerca gătească o rețetă inventată de paste, însă a ajuns să facă cuptorul cu microunde să explodeze.

Cum a început cariera lui Robert Pattinson

Robert Pattinson și-a început cariera la vârsta de 15 ani, când a primit un rol într-unul din filmele seriei Harry Potter.  A câștigat faima la nivel mondial, după ce a început să joace în seria Twilligt.  Succesul a fost  uriaș, ceea ce la făcut să devină în acea perioadă cel mai bine plătit actor.

În anul 2010 a fost numit de revista Time, unul dintre cei mai influenți oameni din lume. Tot în anul 2010 a jucat în filmul romantic Remeber me, în timp ce în 2011 a primit rolul în filmul Apă pentru elefanți.

Robert Pattinson a renunțat la rolurile din filmele cu buget mare, în favoarea producțiilor independente ceea ce i-a adus aprecierea criticilor.