Rețetele de post sunt la mare căutare în această perioadă. Tot mai multe gospodine apelează la preparate fără carne sau alte alimente provenite de la animale. Următoarea rețetă este excelentă pentru post, dar se poate adapta cu schimbarea unui singur ingredient.
Pizettele cu vinete sunt o alegere excelentă oricând. Sunt un preparat simplu și sănătos, care poate satisface gusturile oricărui pretențios. Ele se pot servi atât simple, cât și alături de o salată de verdețuri. Dacă nu țineți post, cu schimbarea unui singur ingrediente, poate fi mâncată de oricine. Cașcavalul vegetal se poate înlocui cu mozarella sau cașcaval din lapte de vacă. Oricum ar fi, rețeta este una delicioasă.
Ingrediente
- o vânătă mare
- 1-2 roșii
- 5-6 ciuperci champignon
- 250 g mozzarella, cașcaval sau cașcaval vegetal
- 4-5 frunze busuioc
- pătrunjel
- un cățel usturoi (opțional)
- ulei de măsline
- sare
Mod de Preparare
- Se taie roșiile și ciupercile în cubulețe și se amestecă cu mozarella sau cașcaval vegetal. După ce mestecăm bine se adaugă pătrunjelul și busuiocul tocate mărunt, alături de un cățel de usturoi pisat și un vârf de sare.
- Acum ne vom ocupa de vinete. Acestea se spală bine, se șterg cu un șervețel de bucătărie și se taie în felii de 1,5-2 cm.
- Feliile de vânătă se așează pe tava de cuptor pe care s-a pus hârtie de copt și se stropesc cu 2 sau 3 linguri de ulei de măsline pentru o aromă deosebită.
- Din preparatul de legume făcut anterior, se vor lua câte două linguri și se pune peste fiecare felie de vânătă. Deasupra se va adăuga și câte o jumătate de lingură de pesmet.
- Se stropesc feliile de pizzete cu puțin ulei de măsline și se bagă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Timpul de coacere a acestora este de 25-30 de minute, în funcție de cuptor.
- După coacere, se pot servi calde sau puteți aștepta să se răcească.