Reclamă

Multe mămici se feresc să îi ofere bebelușului preparate dulci, tocmai având la bază raționamentul că zahărul nu este sănătos. De altfel, obiceiurile alimentare ale copilului se formează de la vârsta fragedă. Obișnuindu-l cu o alimentație sănătoasă, îți va fi mult mai ușor ca și în viitor să îl ajuți să facă aceeași alegere. Poți opta pentru îndulcirea deserturilor cu miere, banană sau cu un zahăr nerafinat.

Tortul de brânză de vaci, precum și cel cu mere pot fi variante ideale pentru ziua specială de 1 an  a copilului tău. Eviți astfel prăjiturile cu ciocolată interzise până la 2-3 ani.

Tort de brânză de vaci

Ai nevoie de:

-Unt 200 g;

-zahăr 100 g;

-sare 3-4 g;

-ouă 2 buc;

-frișcă 150 g;

-făină cât cuprinde;

-brânză de vaci 500 g;

-vanilie;

-coajă rasă de la o lămîie -smântână 200 g.

Se amestecă untul cu 2 linguri de zahăr, sarea, gălbenuşurile, făina cat cuprinde, frişca, pentru a se obţine un aluat potrivit de moale, care se lasă la frigider 1/2 oră, apoi se întinde din el o foaie rotundă, cât forma unui tort. Se amestecă brânza de vaci cu restul de zahăr, mirodeniile şi smântână. La urmă, se adaugă albuşurile bătute spumă. Se toarnă această compoziţie peste aluatul din formă, se netezeste şi se coace la cuptor, la foc potrivit, circa o oră.

Se poate oferi copiilor începând de la 9 luni.

Tort cu mere

Pentru blat:

-ouă 5-6 buc;

-zahăr 100 g;

-făină 75 g;

-coajă rasă de la o lămâie.

Crema:

-mere 1,5 kg;

-unt 75 gr;

-zahăr 60 g;

-scorţişoară 3-4 g;

-frișcă 250 g.

Blatul se pregăteşte amestecând într-un castron zahărul cu gălbenușurile, până obţine o cremă spumoasă; apoi se adaugă, treptat, făina şi coaja de lămâie, amestecand în continuare. La sfârşit, se pun albuşurile bătute spumă, amestecând uşor, până se încorporează în aluat. Se îmbracă o formă de tort cu hârtie de pergament, bine unsă, se toarnă în ea compoziţia şi se dă la cuptor, la foc mic, 50-60 min. Se scoate apoi forma din cuptor şi, când blatul s-a răcit, se taie transversal, în două jumătăţi.

Crema se pregăteşte trecând prin răzătoarea mare merele spălate şi curăţate de coajă; acestea se pun apoi în cratiţă, împreună cu untul şi se călesc, pe foc mic, până scade bine sucul. La sfârşit, se pune scorţişoara (dacă dorim). Această cremă se pune între cele două jumătăţi de blat şi se garniseşte deasupra cu frişca. La merele rase se poate adăuga şi o gutuie rasă, compoziţia devenind şi mai gustoasă.

Se poate da copiilor de la vârsta de 9 luni.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro