Reclamă

Așadar, este foarte greu pentru credincioși să își gătească în această perioadă. Situația este cu atât mai grea dacă vorbim despre deserturi. Ideile sunt puține, iar zilele sunt multe. Chiar dacă ne aflăm de abia la începutul Postului, noi vă sărim în ajutor cu o rețetă specială de prăjitură de post, cu fructe. 

Pentru rețeta aceasta avem nevoie de 350 ml de apă, 150 g. de zahăr tos, 100 ml. ulei de floarea soarelui, o linguriță de esență de vanilie, 350 g. de făină, un plic de praf de copt și 300 g de fructe. 

În primul rând, cuptorul trebuie încins la 180 de grade Celsius. Cu ajutorul unei hârtii de copt, sau spray non-stick, tapați o tavă de 20×30 cm. Nu este o regulă, prăjitura se poate face și într-o tavă rotundă, sau într-o tavă de cozonaci. Timpul de coacere trebuie ajutat, astfel încât prăjitura să fie coaptă la interior atunci când faceți testul scobitorii. 

Prăjitură de post cu fructe

Așadar, într-un bol trebuie amestecată apa cu zahărul, uleiul și vanilia. Nu trebuie să folosiți neapărat un mixer, este suficient să folosiți un tel sau chiar o lingură de lemn. Când zahărul se topește, se adaugă făina și praful de copt. Amestecați până când obțineți o compoziție omogenă. 

Rețeta zilei | Prăjitură de post cu fructe

Turnați compoziția în tava deja pregătită și vă folosiți de o spatulă pentru a nivela prăjitura. După ce ați pus compoziția în tavă, puneți deasupra acesteia fructele dumneavoastră preferate. Pot fi folosite fructe proaspete sau fructe congelate, nu contează de ce fel sunt. Mare atenție, însă! Dacă folosiți fructe congelate, este important să le decongelați bine înainte de a le folosi, după care să le ștergeți cu o hârtie de bucătărie pentru a îndepărta excesul de apă și suc din ele. 

Adăugați tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și coaceți prăjitura timp de 50-60 de minute, sau până când trece testul scobitorii. După ce prăjitura face o crustă aurie, acoperiți-o cu o folie de aluminiu și continuați să o coaceți. Acesta este un truc pentru a coace prăjitura în interior, fără a se rumeni peste limite la exterior. 

La final, o lăsați să se răcorească în tavă, până când ajunge la temperatura camerei, După ce se răcește, puteți pune peste ea zahăr pudră. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro