Reclamă

Dacă atunci când te gândești la pizza ideală vizualizezi deja blatul plin de șuncă și mozzarella , ei bine, trebuie să încerci cu siguranță și această variantă de post a preparatului. O pregătești la tine acasă, rapid, astfel că întreaga familie va fi în mod cert încântată.

Pizza de post

Dacă ești fanul preparatului italienesc trebuie să știi că nici măcar italienii nu consideră că cea mai gustoasă variantă a lui conține șuncă sau prosciutto. Dimpotrivă, cea mai consumată pizza din Italia este cea cu toppinguri precum mozzarella, roșii și busuioc. De asemenea, mai nou, varianta cu buratta a căpătat teren serios în preferințele iubitorilor de pizza.

Pizza se pune la copt la cuptorul preîncălzit la 180’de grade. Pentru topping poți folosi cașcaval vegan.

Pentru a pregăti pizza de post la tine acasă ai nevoie de:

Pentru aluat:

-300 grame făină;

-un praf de sare;

-7 grame de drojdie uscată;

-2 linguri de ulei de măsline;

-apă.

Pentru topping:

-suc de roșii;

-roșii decojite;

-busuioc;

-150 grame ciuperci ( se pot folosi și din conservă;

-50 grame măsline negre fără sâmburi;

-câteva fâșii de ardei kapia;

-porumb (după preferințe)

Peste făina albă, 650 sau chiar și cea integrală dacă preferi aceasta variantă, adaugă sarea, drojdia,  uleiul de măsline și apa călduță cât cuprinde. Începe să amesteci până la omogenizarea compoziției. Din acest moment este necesar să frămânți aluatul timp de 5-8 minute pentru a ajunge la o consistență elastică. Așează-l la crescut într-un bol acoperit.

Între timp te poți ocupa de sosul de roșii. Peste suc, adaugă roșiile decojite și pune totul la foc mic, alături de câteva linguri de apă. Tot în acest sos poți adăuga și busuiocul. Se lasă la fiert până ajunge la consistență cremoasă.

După ce aluatul a crescut se împarte în părți egale și se formează bile. Din acestea se întinde câte o foaie. Peste aceasta toarnă sos de roșii, pune ciupercile, ardeii și măslinele.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro