De curând, chipsurile de paste au stârnit interesul internauților, având în vedere modul simplu de preparare, dar și gustul inedit.

Așa că, dacă ai rămas în pană de idei la capitolul gustări, chipsurile de paste se pot numără printre rețetele pe care le poți încerca. 

Rețetă pentru chipsuri din paste

Ingrediente: 

  • 300 g paste scurte (penne, farfale sau după preferință etc.)
  • 3 linguri ulei de măsline
  • sare, după gust
  • ¼ linguriță piper negru, măcinat
  • ½ linguriță busuioc uscat
  • ½ linguriță pudră de usturoi
  • ½ linguriță boia dulce sau iute, după preferință
  • 50 g parmezan ras

( CITEȘTE ȘI: Rețeta zilei / Cum prepari cele mai delicioase chifteluțe marinate. Preparatul care îți amintește de gustul copilăriei

Rețeta zilei / Cum prepari chipsuri din paste. Secretul unei gustări simple și delicioase
Pexels

Mod de preparare: 

Deși este vorba de un preparat simplu, principala greșeală în cazul pastelor poate avea legătură cu faptul că nu sunt fierte într-un vas suficient de mare și ajung să se lipsească.

Așa că, într-o oală încăpătoare, se fierb pastele, cu un praf de sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Important este ca pastele să nu fie lăsate pe foc mai mult timp decât cel precizat, pentru că vor deveni prea moi.

După ce s-au fiert, se trec printr-o sită. Esențial este să nu le clătești, pentru că așa cum spun bucătării, amidonul din paste are rolul de a ajuta restul ingredientelor să obții o gustare delicioasă.

Atunci când pastele sunt scurse, poate fi adăugat uleiul de măsline, parmezanul, piperul negru, busuiocul uscat, pudra de usturoi și boia dulce / iute. Poți să plusezi și cu condimentele preferate, iar mai apoi se amestecă bine. Ulterior, se tapetează cu hârtie de copt o tavă și se adaugă pastele.

Cuptorul trebuie încălzit dinainte la 180 de grade, iar chipsurile din paste lăsate la gătit în jur de 30 de minute. După un sfert de oră, este bine să întorci pastele, iar mai apoi pot fi servite cu sosurile preferate.