Tu ai gătit vreodată piersici caramelizate cu înghețată de vanilie? Ei bine, suntem siguri că puțini au auzit sau au încercat deja acest desert. De aceea, astăzi vă prezentăm rețeta unei gospodine de pe TikTok care a făcut furori cu deliciosul desert. Se prepară ușor și cu siguranță îți vei surprinde toți apropiații cu el!
Ingredientele de care ai nevoie pentru piersici caramelizate cu înghețată de vanilie
Atunci când avem poftă de ceva dulce, ne gândim ce putem facem pentru a-l avea mai repede pe masă. Nu-i așa că și tu o pățești atunci când vrei să-ți stăpânești pofta de dulce? Ei bine, acum ai varianta exactă pentru a-ți potoli cele mai gurmande pofte pentru zahăr. Iată de ce ai nevoie pentru a face piersici caramelizate cu înghețată de vanilie.
- câteva piersici
- o bucată de unt
- 2 linguri și jumătate de miere
- o esență de vanilie
- scorțișoară (opțional)
- înghețată de vanilie
- biscuiți cu ciocolată
@alexandra.iosif7 Nebunie de desert ?? Cu siguranta mai fac, dar trebuie sa lucrez putin la cantitati ? #desert #desertrapid #piersici #reteterapide #retetesimple #reteta ♬ CUFF IT – Beyoncé
Cum prepari piersicile caramelizate cu înghețata de vanilie. Nimic mai simplu și ieftin!
Ei bine, pe cât de puține ingrediente îți trebuie, pe atât este de simplu să o prepari. Potrivit rețetei tiktok-eriței, trebuie să ai a dispoziție doar 15 minute pentru a pune pe masă acest desert. Prin urmare, piersicile se taie bucățele, apoi pune la foc mic o bucată de unt pentru a se topi. După ce s-a topit untul, pune cele două linguri de miere peste el. Amestecă apoi până la omogenizare și adaugă esența de vanilie împreună cu scorțișoara.
Pune piersicile în acest amestec și lasă-le la foc mic circa 10 minute până se înmoaie și se aromatizează. După ce se răcește toată compoziția, pune-le în două boluri și pune peste ele înghețată de vanilie, în cantitatea pe care ți-o dorești. Pentru a da o notă crunchy, adaugă niște biscuiți cu ciocolată. Va ieși delicios și arată demențial! Poftă bună!