Bucătăria grecească are multe preparate pe care oamenii din întreaga lume le îndrăgesc. De cele mai multe ori, rețelele sunt considerate mai complicate, dar realitatea este cu totul alta, așa cum este cazul rețetei propusă astăzi.
Rețetă pentru plăcintă grecească cu griș
Ingrediente:
- 450 g foi de plăcintă
- 150 g unt
Pentru umplutură:
- 160 g griş
- 120 zahăr brun
- 100 g zahăr tos
- 500 ml lapte integral
- 4 ouă
- 1 linguriţă extract de vanilie
- 500 g smântână lichidă pentru gătit
Pentru sirop:
- 225 ml apă
- 400 g zahăr tos
- 1 lingură miere, opţional
- coaja de la 1 lămâie bio
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 1 baton scorţişoară
Mod de preparare:
Pentru început, se pregătește siropul format din apă, zahăr, miere, coajă de lămâie rasă, un baton de scorțișoară și sucul de la o lămâie. Într-un vas, se pun toate aceste ingrediente, iar după ce zahărul s-a dizolvat, poate fi luat de pe foc.
Ulterior, poate fi pregătită umplutura. Se toarnă laptele într-un vas, iar mai apoi smântâna și zahărul brun. Dacă în cazul altor prăjituri aceste ingrediente se amestecă, nu același lucru se face și atunci când vine vorba de această rețetă.
După ce laptele a început să fiarbă, se adaugă grișul și esența de vanilie. Ulterior, se reduce focul și se amestecă până când amestecul devine omogen. Se acoperă cu un capac, iar mai apoi se poate pregăti spuma. Se bat albușurile cu zahăr, iar într-un alt bol se amestecă gălbenușurile cu puțin zahăr.
Ulterior, se încorporează, cu ajutorul unei spatule, albușurile cu gălbenușurile. Mai apoi, se amestecă crema de griș cu amestecul obținut, iar mai apoi se unge o tavă cu unt, în care se pune foile de plăcintă, care trebuie dinainte unse cu puțin unt.
Următorul pas este acela de a completa cu umplutură, iar mai apoi un alt strat format din foi de plăcintă. Se lasă tava la cuptor, pentru cel puțin o oră, la 160 de grade.