Reclamă

Culoarea leurdei este perfect asemănătoare cu cea a verii și a primăverii, când totul revine la viață. Acest preparat este ușor de gătit și la îndemână oricui, chiar și a unui începător în domeniul bucătăriei. Nu ai nevoie de extrem de multe ingrediente, cu atât mai mult cu cât este o mâncare sănătoasă și poate fi savurată în acest sezon, indiferent de unde te afli sau în care perioadă a zilei ești.

Ingrediente

  • 150 gr foi de lasagna
  • 1/4 linguriță fulgi de chili
  • 1 lingura ulei de măsline
  • 1/2 burrata (sau 1 burratina)
  • sare, piper negru

Sos de leurdă:

  • 50 gr leurda (1 legătură)
  • 20 gr parmezan (Parmigiano Reggiano)
  • 5 frunze leuștean
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 3 linguri apă rece
  • sare, piper negru
Nu rata cea mai sănătoasă rețetă de paste cu sos de leurdă! Iată cum se prepară și care este secretul unei arome desăvârșite
Florina Badea

Mod de preparare

  • Pentru sos se pune apă la fiert într-o crăticioară. Când fierbe, se adaugă leurda și se opărește 1 minut. Se scoate și se plonjează rapid în apa rece, pentru a opri fierberea și a păstra culoarea. Când leurda e răcorită, se scoate din apă și se scurge bine în pumn sau într-un șervețel de bucătărie.
  • În robot mic sau cu blenderul vertical se mixează leurda, puțină sare și uleiul, până aveți o pastă. Se adaugă leușteanul, parmezanul, se râșnește piper negru și se mixează scurt, doar până la omogenizare. Se adaugă apa și se mixează până devine un sos fin, care curge de pe lingură. Se gustă de sare.
  • Se rup foile de lasagna fâșii potrivite. Se pun în apă cu sare care fierbeSe fierb până sunt făcute, apoi se scurg, reținând 4-5 linguri de apă.
  • Se încinge o tigaie largă (cca 26-30 cm). Se adaugă sosul de leurdă, fulgii de chili și apoi pastele fierte. Se amestecă până sosul acoperă uniform pastele. Se gustă de sare. Când amestecați, dacă sosul pare ca e prea dens, picurați puțină apă în care au fiert pastele ca să se distribuie mai ușor. Dacă picurați prea multa apă și sosul pare că s-a diluat, doar lăsați la fiert 1-2 minute pe foc, amestecând mereu, până își revine la consistență.
  • Scoateți pastele într-o farfurie largă. Presărați cu parmezan. Puteți adăuga deasupra și o bucată de burrata (sau mozzarella moale sau ricotta/urdă), merge bine cu sosul de leurda. Picurați totul cu 1 lingură de ulei de măsline și apoi presărați chili și râșniți piper negru. Serviți imediat, cât sunt calde.

Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro