José Saramago a fost aspru criticat de Vatican pentru două din creațiile sale literare „Evanghelia după Isus Cristos“ şi „Cain“. Moartea lui Saramago a fost foarte greu primită de statul portughez care a declarat doliu național timp de două zile. Se pare că nemulțumirea celor de la Vatican s-a născut pe fondul subiectului controversat din romanul „Evanghelia după Isus Cristos“. Oricât de multe conspirații cunoaștem despre acest subiect, sunt scene care au caracter unic.
„Evanghelia după Isus Cristos“
Cât de mult ar putea să deranjeze un roman care prezintă un Iisus Hristos într-o formă profund umană. Un tânăr care rătăcește și se împrietenește cu nimeni altul decât Satan. Este o teorie care șochează și care nu se aseamănă mai deloc cu romanul lui Bulgakov, care prezintă un al Iisus uman.
Saramago reușește să supere pe cei mai conservatori dintre degustătorii de literatură pentru expunerea unui mod mai precis al ideii din „Codul lui da Vinci”. Un Iisus care a iubit și care s-a îndoit de Dumnezeu. Sunt scene explicite în care se descrie cu face sex cu Maria din Magdala, scene descrise cu o lejeritate și naturalețe care nu trădează nicio altă implicație din partea lui.
Construcția personajului este una complexă, asigurând un background istoric care creează senzația de realitate. Până și modul în care Maria este anunțată că urmează să aibă un fiu este inedit. Un cerșetor îi spune că va avea un copil. Bărbatul se va dovedi că a fost Satana. Acesta va deveni mai târziu păstor. Iosif, soțul tinerei Maria va fi răstignit, iar mama singură, cu un copil de crescut, trebui să înfrunte realitatea grea.
Diavolul şi Dumnezeu s-au prefăcut că nu aud nimic
Iisus după ce va crește nu va rămâne, cum este firesc, alături de mama sa pentru a fi capul familiei. Pleacă 4 ani ca pastor, la turma lui Satan. Se va întâlni apoi cu Dumnezeu care-l va convinge să moară răstignit pentru scopul deloc nobil al lui Dumnezeu. Așa ajunge tatăl ceresc cel mai important zeu. Iisus moare pentru că este tras pe sfoară de un Dumnezeu plăsmuit de Saramago. Un Dumnezeu livresc și egoist.
Versiunea, chiar dacă o ficțiune, a istoriei mântuirii omului a deranjat teribil înalții prelați de la Vatican. Care au condamnat și după moartea autorului mintea care a putu să se gândească la așa ceva. Genial și cutremurător modul în care redimensionează un episod pe care s-a creat noua lume occidentală. Saramago a propus un Dumnezeu șiret și un Diavol asumat.
„Nimeni sănătos la cap nu poate spune că diavolul sau răul s-ar face vinovate de atâta vărsare de sânge, doar dacă n-o să vină un răuvoitor care să spună că eu l-am inventat pe zeul [vorbeşte de Allah] care o să i se opună acestuia de aici [Dumnezeu]. Nu, răspunse Dumnezeu, nu eşti vinovat, iar dacă o să te acuze cineva poţi să-i spui că dacă Diavolul este fals, atunci nu ar fi putut crea un Dumnezeu adevărat. Atunci cine, îl întrebă Diavolul, o să-l creeze pe acest Dumnezeu? Iisus se străduia să găsească un răspuns, Dumnezeu, care tăcea, a rămas tăcut, dar o voce s-a făcut auzită din ceaţă: Poate că Dumnezeul acesta şi cel care va să vină sunt unul şi acelaşi. Iisus, Diavolul şi Dumnezeu s-au prefăcut că nu aud nimic, însă nu au putut să nu se uite alarmaţi unul la celălalt, pentru că aşa este frica, uneşte până şi inamicii.”