John Stuart Mill se naște în anul 1806 și părăsește fluxul vieții în anul 1873. Este considerat marele filosof din spațiul britanic în secolul meționat mai sus. Totodată, este părintele filosofiei utilitariste de natură etică din modernitate.

Reclamă

Există un context cultural care a dat contur teoriei utilitariste a lui J.S. Mill, apărând tocmai ca autentică reacție. Iar acela este legat de valorile reformatoare pe care iluminismul le urmărea. Trei dintre acestea constituie „coordonate-cadru”, și-anume: contradicția de natură fizică la nivel general declanșată între idealism, cât și naturalism; covârșitoarea influență pe care gneseologia o impune, datorată mecanicii newtoniane și, nu în ultimul rând, evoluțiile recente de tip teoretic înregistrate în sfera reflecției de natură etică.

Mill este fiul lui James Mill, care era un dinamic și rigid intelectual, avându-și originea în Scoția. Cel din urmă având funcția de secretar al altui intelectual, J. Bentham, a avut capacitatea să își educe cei 8 copiii într-un stil, de-a dreptul, original, fără ca aceștia să meargă la școală cândva. Verile și le petreceau împreună ambele familii, atât cea Bentham, cât și cea Mill, la un conac pe care Bentham îl deținea în orașul Ford Abbey.

Aici, acele idei pedagogice, pe care le-am menționat mai sus, erau testate pe copii. A studiat și învățat greaca (la vârsta de 6 ani), aritmetica și latina (la vârsta de 8 ani), logica ( la vârsta de 12 ani), cât și economia politică la vârsta de 13 ani. Dar, în tot acest timp, deja citise dialogurile marelui filosof Platon sau chiar „Politica”, celebra operă a lui Aristotel. Este clar că a fost necesar reluarea acestor opere filosofice la maturitate.

John Stuart Mill, la 15 ani, deja citise, se delectase cu celebrele opere ale lui Bentham.

Va fi „fascinat” de economia politică, în urma lecturii lucrărilor lui Auguste Comte. Se va implica, fără doar și poate, și în așa-numita problemă a emancipării femeilor. Chiar el va fi vestitorul acesteia. În anul 1867 revendică, făcând parte din parlamentul britanic, acordarea dreptului de vot femeilor.

Mill propovăduiește, astfel, o morală construită pe o credință altruistă. Morala, întâi de toate pentru acesta, trebuie să simbolizeze o filosofie adresată practicii. Opera sa creionează un tipar irevocabil moralei pe care acesta tocmai tânjea să o recomande. Cu alte cuvinte, susține o morală utilitară. Așa că se axează pe o realitate a conștiinței, dar și pe un sentiment al datoriei. La fel cum este și în privința fericirii, pentru obținerea satisfacției. Despre fericire, Mill consideră că nu există o formă de fericire proprie, personală în condiția în care nu se poate asigura tuturor oamenilor. Totodată, J.S. Mill nu plasează conceptul de umanitate într-un detrimentu al entităților religioase, totuși o păstrează la un rang superior.

Printre numeroasele probleme pe care Mill le examinează, este „atras”, într-un mod special, de cea care privește soluționarea dezacordurilor ce apar între distinctele datorii, având, capacitatea, astfel, de a realiza o deosebire clară între oportun și util. Pentru acesta, un lucru util este acela care oferă permisiunea de a contribui la starea de fericire universală, iar un lucru oportun reprezintă acela care aspiră la un obiectiv viitor neînsemnat ori, poate, personal.

Morala, în viziunea lui John Stuart Mill, înseamnă o urmărire permanentă a virtuții.

Opera sa, de o importanță desăvârșită în acest sens, este intitulată „<>”. Este o lucrare adresată filosofiei morale în care susține faptul că omul este ființa socio-economică mai întâi de toate, ființa ale căror interese sunt intersectate cu interesele celorlalți indivizi. Totodată, nu tăgăduiește teza lui Immanuel Kant conform căreia omul constituie valorea supremă, scopul în sine însoțit de atitudini demne.
Pentru a fi respectat ca un sens absolut, Mill afirmă ideea că oricărei persoane trebuie să i se satisfacă atât interesele, cât și dorințele la un nivel cât mai înalt.

Pentru Mill, psihologia reprezintă o artă a vieții. Aceasta se referă, cu alte cuvinte, la raționalitatea în care ființele umane acționează. În componența acesteia există trei categorii: arta cu privire la caracterul moral, arta cu privire la oportun și cea despre estetică (cea din urmă făcând referire la frumusețea caracterului). Mill aprofundează acea artă a moralității, punând în centrul teoriei sale două concepte de tip evaluativ: atât corectul, cât și incorectul.

Principalul principiu al artei exemplificate mai sus este numit de către John Stuart Mill ca reprezentând un ultim principiu al teleologiei despre care va discuta la finele tratatului său cu privire atât la gnoseologie, cât și logică numit „<>”.

Bunăstarea, cu alte cuvinte, se referă la plăceri și fericiri.

Astfel, Mill consideră că tot ceea ce însumează valoarea morală rezumă tocmai din ceea ce însumează consecințele care sunt estimate de acțiuni. Dorința acțiunilor nu poate fi ignorată. Cu tote că nu este semnificativă în așa-numita evaluare a moralei. Această valoare umană provine dintr-o bună intenție. Este gândită și percepută ca o anticipare la nivelul mentalului adresată atât unor efecte ori consecințe care duc la maximizarea bunăstării tuturor persoanelor care sunt afectate de acțiune.

Ceea ce Mill dorește să accentueze este ideea că dorința de a acționa moral, conform și unei laice tradiții cu privire la gândirea de natură economică, reprezintă, în ultimă instanță, satisfacerea interesului general, într-un mod cât mai răspândit, maximizându-se, totodată, acel bine public. Deci, moralul își fixează sursa într-o estimare cu caracter empiric a unor consecințe pozitive.