Inchiziția spaniolă nu a fost întotdeauna o instituție tragică, întunecată, crudă sau chiar avidă de profit. Scopurile politice reprezentau marele său interes. Este cea care condamnă clasa burgheză foarte înstărită și, totodată, plină de relații, pe cardinalii guvernatori care erau de provincii, pe episcopi, pe regi, pe principi, cât și pe Granzii din Spania.

Reclamă

Inchiziția spaniolă. Persoanele anchetate de către Inchiziție dispuneau de condiții chiar foarte bune în penitenciarele acesteia, astfel încât prizonierii din închisorile publice preferau să aducă defăimări lui Dumnezeu, tocmai pentru a beneficia de transferul în cadrul închisorilor Inchiziției.

Reclamațiile aduse tuturor persoanelor care erau bănuite de comiterea vreunei fapte se înregistrau chiar la oficiul tribunalului inchizitorial care imediat trimitea pe cineva să suspecteze întreaga situație.

Reclamă

Inchiziția spaniolă. În urma acestui fapt, se realiza ancheta care cuprindea, în general, informații de la cei acuzați.

Aceste informații se obțineau, de cele mai multe ori, prin intermediul torturii, cât și de la delatorii acestora. A fi excomunicat din mijlocul Bisericii era, de-a dreptul, pedeapsa cea mai nesemnificativă pe care o persoană o primea. Toți cei care recunoșteau păcatul pe care l-au săvârșit și care, totodată, se lepădaseră de erezie primeau sentința. Printre pedepsele ușoare se numărau și pelerinajele la anumite locuri sfinte, detențiile, pocăința publică, purtarea unui însemn sau veșmânt infamant.

Inchiziția spaniolă. Edictul de grațiere reprezenta prima treaptă inchizitorială. Conținea informații despre erezie, încurajând oamenii să facă mărturisiri înaintea Inchiziției, astfel încât conștiința acestora să fie ușurată. Drept răsplată, primeau atât garanția unei pedepse ușoare, cât și posibilitatea unei reconcilieri cu Biserica. Calificadores erau cei care se ocupau cu analizarea denunțurilor.

Trebuia să fie clar dacă se discuta despre o infracțiune gravă, dacă este o erezie sau doar niște zvonuri. Lipsa mărturiilor și a dovezilor făceau imposibilă arestarea. După ce învinuitul este arestat, acestuia i se oferă numeroase ocazii pentru a mărturisi vina. Dar, totodată, refuzul recunoașterii faptei conducea la formularea unor acuzații împotriva acestuia.