Rețete antice ale lui Apicius

Fripuri cum numai împărații romani mâncau.

Rețete antice ale lui Apicius, cel mai renumit bucătar al Imperiului Roman, omul care a făcut totul pentru arta sa culinară. Are un mod inedit de-a combina preparatele, printre cele mai speciale este combinația dintre pește și carne. Mai jos sunt trei rețete al căror mod de preparare este foarte actual. La final puteți găsi și un glossar de termeni.

Trei fripituri propuse de Apicius, vechi de aproape 2 000 de ani

1. AGNV SIMPLICE. Miel natur: dintr-un miel jupuit se taie bucăți de miel, se spală cu grijă și se pun într-un ceaun. Se adaugă ulei, garum, vin, praz și coriandru tăiat cu cuțitul. Când a început să fiarbă, se amestecă des… Pentru cei mai scrupuloși avem și varianta în latină care vă spune:

„AGNV SIMPLICE: De agno decoriato facies cupadiola, labis diligenter, mittes in caccabo. Adicies oleum, liquamen, uinum,porrum, coriandrum cultro concisum. Cum bullire ceperit, sepius agitabis et inferes. ”

2. PORCELLV IVSCELATV Purcel în sos: Se pun într-o piuă piper, leuștean sau anason, coriandru, virnanț, bace de dafin, se pisează, se udă cu garum, praz, puțin vin din struguri uscați la soare sau puțină miere, puțin vin și o cantitate mai mare de ulei. După ce s-a făcut, se leagă cu amidon.

„Mittis in mortario piper, ligisticum aut anesum, coriandrum, ruta, baca lauri, fricaius, suffundis liquamen, porro, passi siue mellis modicum, uinum modicum, olei aliquantum. Cum coxeris, amulo obligauis.”

3. PORCELLO OXIDIOMVM Purcel cu sos picant: Se pregătește un purcel după ce a fost curățat și se pune într-un sos astfel compus: se adaugă într-o piuă 50 de boabe de piper, miere atât cât e nevoie, 3 cepe uscate, puțin coriandru verde sau uscat, 1 hemină de garum, 1 sextar de ulei, 1 hemină de apă, se amestecă la un loc într-un ceaun. Se pune în el purcelul. Când a început să fiarbă, se agită des pentru a se îngroșa. Dacă sosul a început să scadă, se adaugă atunci 1 hemină de apă. Se gătește așa până la sfârșit și se servește astfel purcelul.

„PORCELLO OXIDIOMVM: Porcellum accuratum ornauis et mittis in iuscellum sic condito: adicies in mortario piper grana L, mellis quantm conpedat, cepas siccas III, coriandri uiridis siue sicci modicum, liquaminis emina. olei sextarium I, aque emina I, simul temperas in caccabulo. Mittis in eo porcellum. Dum bullire ceperit, saepius agitauis ut spissum fiat. Si aliquid minus iuris facere ceperit, tunc adicies emina I aque. Sic perco que et sic porcellum inferes.”

Glossar de termeni:

  • garum=  zeamă, suc sau sos
  • virnanț= o plantă aromată cu flori galbene;
  • sextar= 0,5 litri.