Unul dintre cele mai apreciate seriale din România şi-a încheiat de curând primul sezon, însă noutăţile nu întârzie să apară. Cristina Ciobănașu, tânăra actriţă care joacă personajul Iris Zamfir, și-a decis deja viitorul. Se pare că apariţiile acesteia vor fi din ce în ce mai rare, pe parcursul sezonului II.
Cristina Ciobănașu vrea să își termine studiile în 2020
„Iris alege să își facă studiile la Milano, prin urmare va apărea mai puțin, iar acest lucru îmi dă mie ocazia să îmi reiau studiile pentru că am înghețat anul 3 de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA când filmam pentru Fructul Oprit”, a declarat Ciobănașu.
„Apoi mă gândesc să fac un master în actorie, pentru că asta este meseria pe care o practic de 10 ani”, a mai mărturisit tânăra actriță.
Sacrificiul va continua și în 2020, cu un nou sezon.
„Sper că este clar că Amza şi Iris sunt prieteni, Amza a încercat să depășească bariera prieteniei, dar nu prea i-a mers cu Iris, care a fost focusată pe studii, prin urmare, vom vedea că în sezonul doi va fi la studii, iar Amza îşi va face de cap, nu știm cu cine, nu știm cum, ce pot spune despre sezonul doi este că vom avea personaje noi și vor fi răsturnări de situaţie”, a mai spus roșcata despre personajul din film, potrivit Antena1.